17.07.2024, 12:12:57 | 0 comentarii | 587 vizualizari
Nedeie, sâmbătă, în Poiana Muierii
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
De sute de ani, în fiecare vară, de Sf. Ilie mai exact, momârlanii se adună în vârf de munte, la nedeie. Adunarea din Poiana Muierii este fără doar și poate cel mai străvechi obicei, păstrat și astăzi cu sfințenie de ciobani. Accesul în Poiana Muierii este unul extrem de facil, cu mașina, pe șoseaua Transalpina, de la Obârșia Lotrului spre Oașa-Șugag. Tradiție seculară a ciobanilor din Ținutul Momârlanilor și din cel al Poienarilor, nedeia de la stâna din Poiana Muierii, în Munții Șureanu, așteaptă și în acest an laolaltă iubitorii de tradiție și folclor. Nedeia din Poiana Muierii este atestată documentar în anul 1484, fiind posibil să se fi ținut cu ceva ani și înainte de această dată, ținând cont de faptul că prima atestare documentară a unei nedei o găsim în anul 1373. Nedeia din Poiana Muierii este una dintre cele mai frumoase sărbători de tradiție ale noastre, ale petrilenilor. După datină, dis de dimineață, în funcție de depărtare, locuitorii din satele din vecinătatea muntelui iau drumul plaiurilor pentru a ajunge la timp la nedeia pe care o așteaptă an de an, cu toate pregătirile necesare unui asemenea eveniment. Încă din moși, strămoși, bărbați și femei, copii și vârstnici, pe jos sau călare, urmau aceleași poteci care îi duceau spre locul întâlnirii din Poiana Muierii. Aici, ciobanii erau întotdeauna gazed primitoare și-i întâmpinau pe oaspeți cu mâncăruri tradiționale, specifice bucătăriei pastorale, după care se încingea o petrecere cu cântec, joc și voie bună, până la asfințit, așa cum se va întâmpla și în acest an. Acum accesul în Poiana Muierii este unul extrem de facil, cu mașina, pe șoseaua Transalpina, de la Obârșia Lotrului spre Oașa-Șugag. În plus, pe platoul din fața stânei din Poiana Muierii, va avea loc și un spectacol folcloric la care și-au anunțat deja participarea mai multe ansambluri folclorice. Nedeia va începe, tot după datină, cu Sfânta Liturghie săvârșită în altarul de la vară ridicat lângă stâna din Poiana Muierii, urmată de un parastas pentru cei adormiți și de o rugăciune de mulțumire pentru cei vii. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|