25.07.2024,  11:57:31 | 0 comentarii | 497 vizualizari
Clădirea principală a UPET, reabilitată


de Ziarul Vaii Jiului

După 20 de ani, mai multe spații ale Universității din Petroșani au intrat în reabilitare. Ample lucrări se execută, de la fațade și până la acoperiș. Și parcul de reecrere creat în păduricea din zona scărilor de acces este aproape finalizat. Toate aceste lucrări ample se execută acum, pentru a preîntâmpina probleme ce deseori apăreau în sezonul rece.

Universitatea din Petroșani a cunoscut în ultimii ani o modernizare uriașă pe partea de logistică și dotare a laboratoarelor și spațiilor de învățământ. După această etapă, acum a început reabilitarea exterioară, iar prima la care s-a intervenit este clădirea Rectoratului, unde s-a schimbat acoperișul. Unul vechi de peste 20 de ani. Trecerea timpului și-a pus amprenta și, pe alocuri, apa ajungea în clădire, astfel că acum întreg acoperișul este schimbat.

„Schimbăm învelitoarea de pe acoperiș pentru că este foarte veche, în plus am avut infiltrări de apă în sălile care sunt la ultimul nivel, și doar cu cârpeli nu mergea, așa că avem o investiție care să acopere jumătate din clădirea de bază a universității, în care sunt săli de seminarii, aula și o parte din amfiteatre, în așa fel încât să evităm orice fel de infiltrație, ba mai mult, ne pregătim și pentru iarnă, având în vedere că parazăpezii pe care i-am avut anterior au fost distruși. Reparații aici nu s-au făcut de circa 20 de ani”, a spus rectorul Universității din Petroșani.

Universitatea din Petroșani are unul dintre cele mai moderne campusuri din țară. Baza sportivă este și ea una importantă, la fel ca și laboratoarele care sunt dotate și moderne, după ultimele standarde europene. Chiar și spațiul exterior este unul primitor și, pentru un ambient plăcut chiar, și un parc de relaxare s-a realizat în proximitatea scărilor de acces.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter