20.08.2024,  13:15:25 | 0 comentarii | 542 vizualizari
Sindicaliștii de la “Muntele” și administrația negociază CCM-ul angajaților CEVJ SA
de Ziarul Vaii Jiului

Sindicatul Muntele, reprezentativ la nivelul Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ), anunță că, la inițiativa sa și, conform legislației în vigoare, a demarat negocierea unui nou Contract Colectiv de Muncă (CCM). Sindicaliștii pornesc în acest demers cu scopul de a nu pierde niciun drept existent la ora actuală. Complexul Energetic Valea Jiului are, astăzi, puțin peste 2000 de angajați.

Contractul Colectiv de Muncă al angajaților de la CEVJ este pe cale să expire, așa că reprezentanții sindicali ai ortacilor au demarat procesul de negociere, mai cu seamă că sunt în termenul de grație, prevăzut de lege. Negocierile vor avea loc cu administrația companiei energetice, iar principalul scop al sindicaliștilor este acela de a menține toate drepturile existente în contractul actual. Dar și să câștige câteva, în plus.

“Vreau să vă spun în primul rând că aceste negocieri s-au demarat la inițiativa noastră, fiind în acea perioadă de 60 de zile, termen de grație, în care ne expiră Contractul Colectiv de Muncă în vigoare. În momentul de față, scopul nostru este de a negocia și încheia un CCM care să fie cel puțin la fel, din punct de vedere al drepturilor, cu actualul Contract Colectiv de Muncă, aflat în vigoare. Trebuie ca,la aceste negocieri, de altfel se și impune acest lucru, să adaptăm tot ceea ce vom negocia, având în vedere evoluția CEVJ în perioada următoare. Din start, ne propunem să nu pierdem din ceea ce avem în momentul de față în CCM, în rest vor fi negocieri pe anumite paliere, pe care sperăm să le încheiem în favoarea angajaților”, a spus Darius Cîmpean, președintele Sindicatului “Muntele”.

La CEVJ, ultimele creșteri salariale au avut loc anul acesta, în iulie, o dată cu majorarea salariului minim pe economie, atunci a crescut și nivelul câtorva sporuri, dar și valoarea tichetelor de masă. Acum, angajații CEVJ beneficiază de prime la Paști, Crăciun şi de Sf. Varvara. Salariile în minerit, chiar și pentru un nou angajat, pornesc de la 3.900 de lei, spun sindicaliștii, dar negocierile care se fac acum nu privesc doar partea financiară. Sunt mult alte drepturi, toate prevăzute în CCM-ul actual, pentru care sindicaliștii vor negocia menţinerea.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter