09.09.2024, 14:10:52 | 0 comentarii | 261 vizualizari
La Țebea / Mii de oameni l-au comemorat pe Avram Iancu
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
„Crăișorul Munților” a adus ca în fiecare an mii de oameni la Țebea, români dornici să aducă un omagiu eroului național. Îmbrăcați în port popular, cu tricolorul în piept sau fluturând în mâini, oameni de toate vârstele, au participat la ceremonialul religios, au admirat defilarea gărzii de onoare, și în final s-au bucurat la regalul folcloric de pe Câmpia Libertății. Nu e an, ca la început de septembrie, românii să nu se adune la căpătâiul lui Iancu, eroul național. Asta s-a întâmplat și duminică, când toate drumurile au dus la Țebea. Ceremonialul a început cu slujba religioasă susținută de un sobor de preoți, în frunte cu Episcopul Devei și Hunedoara Preasfințitul Părinte Nestor. „Avram Iancu nu trebuie sărbătorit doar la Țebea, nu doar la Cluj, Deva, ci și la Constanța, spre exemplu, pentru că el este eroul românilor de pretutindeni. A fost omul potrivit la locul potrivit, în împrejurările revoluției de la 1848. A fost un om cu o competență incredibilă care a știut să organizeze militar și administrativ această republică a munților Apuseni, singurul teritoriu în care armatele maghiare n-au reușit să pătrundă”, a spus istoricul Ioan Bolovan. „Bun venit în Panteonul Moților, aici unde-și doarme somnul de veci, Avrămuțu nost, Avram Iancu. Pentru noi moții, Iancu nu a murit, plecarea lui din lumea aceasta este asemeni unei întălțări la cer. Aici la Țebea îl cinstim și ne reîntâlnim an de an într-un permanent ritual al rememorării propriului sine, într-o amplă readucere aminte, despre cea ce suntem noi cu Avram Iancu, frați” a spus primarul de la Baia de Criș. A urmat o serie de alocuțiuni și depunerea de coroane de flori la mormântul „Crăișorului”. Defilarea Gărzii de Onoare a fost unul dintre cele mai așteptate momente. S-a intonat imnul de stat și celebrul marș a lui Iancu. „Venim de ani de zile la Țebea și de fiecare dată este o bucurie. Măcar o dată în an să ne amintim de acest erou, fără de care România n-ar fi fost niciodată cea de astăzi”, a spus Miruna Vărzaru, participantă la eveniment. „Sunt în concediu, locuiesc de ani de zile în străinătate și dacă tot m-am nimerit am zis să vin la Țebea, pentru că sunt legat de aceste meleaguri. Mă bucur să văd că îi este păstrată vie amintirea, este o responsabilitate a noastră a românilor să facem asta” a spus și Vasile Făgețel, aflat și el prin zonă. Serbările naționale s-au mutat pe platoul din apropierea Panteonului Moților, unde interpreți renumiți au susținut un grandios spectacol folcloric, așa cum se întâmplă an de an. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|