25.09.2024,  14:53:16 | 0 comentarii | 392 vizualizari
Chiar dacă birocrația a încurcat GreenLine-ul, / Cică autobuzele vor porni anul acesta


de Ziarul Vaii Jiului

După cum ZVJ anticipa, „afacerea” GreenLine nu curge bine la Vale. Birocrația din România a încurcat planurile, și astăzi autobuzele verzi nu circulă în Valea Jiului. Există speranțe că până la finalul anului, autobuzele vor fi puse în funcțiune, pentru că într-o săptămână vin banii, iar constructorul își recuperează datoria și poate avansa cu ce a mai rămas.

Mai sunt multe lucrări de executat pe partea de infrastructură a proiectului GreenLine, dar birocrația le ține la propriu pe loc. Totul s-a întârziat, pentru că proiectul a fost etapizat, și încă la ADR Vest nu au fost semnate contractele de finanțare pe noul POR. Semnarea va avea loc în maxim 2 săptămâni, iar după acest moment, constructorul care execută lucrările va avea și bani pentru a le putea înainta. Chiar și în aceste condiții, s-a lucrat în teren și se lucrează în continuare, ce-i drept în ritm mai încet, dar totul pe banii constructorului.

„Repet a 100 oară, nu s-a pierdut nici un euro din banii care au fost prevăzuți pentru transportul Greenline. Nu ne ascundem de birocrația care este în România. Încă o dată vreau să îi mulțumesc constructorului care, chiar dacă nu a mers într-un ritm alert, a continuat să lucreze în condițiile în care nu a primit nici un ban. La ora la care vorbim, are lucrări executate de 14 milioane de lei și în momentul în care se semnează contractul pe componenta 1, banii există de la ADR Vest pe POR-ul nou și îi vom vira. Dacă contractul se semna când trebuia, proiectul era finalizat până în august, dar n-a depins de noi. Noi suntem doar intermediari, semnăm contractul cu constructorul, dar banii îi primi din altă sursă, de la Ministerul Fondurilor Europene prin ADR Vest, acum ADR Vest devenind autoritate de managemant primim banii direct de la ei, dar așteptăm semnarea contractului pentru a plăti constructorului”, au declarat reprezentanții județeni.

Constructorul care a câștigat licitația de execuție a părții de infrastructură, o firmă de loc din Iași, este demn de apreciat, pentru că și-a asumat și a avut puterea financiară de a executa lucrările chiar din banii proprii.

„Și așa constructorul a asfaltat în Valea Jiului, lucrează încă, va continua după ce reușim să îi plătim, pentru că trebuie ca până la finalul anului să finalizăm acest proiect. Nu mai dau o dată exactă, dar se va finaliza”, a mai completat acesta.

Semnarea contractului urmează să aibă loc săptămâna viitoare, după lungi tergiversări, iar odată ce constructorul, va avea bani în cont, categoric ritmul de lucru va putea fi mai accelerat.

Mai sunt de executat lucrări importante la depoul unde vor staționa autobuzele, trebuie montate stațiile de încărcare pe tot traseul, cele de călători, și mai sunt de reabilitat cele 3 poduri prevăzute în proiect. Autobuzele care stau de un an garate în curtea stației de epurare de la Dănuțoni trebuie neapărat puse în circulație anul acesta.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter