|
.
29.09.2024, 14:37:30 | 0 comentarii | 517 vizualizari
Petroșani. Momârlanii s-au întâlnit cu barabele
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Au fost trei zile de sărbătoare la Petroșani, în care roadele toamnei au fost vedete. Mustul dulce, sloiul de oaie sau brânza grasă au fost cele mai cumpărate lucruri de la „Adunarea Momârlanilor”. Administrația publică de la Petroșani a organizat acest eveniment pentru al treilea an consecutiv, anul 2024 fiind unul special pentru Petroșani, întrucât în acest an Petroșaniul a împlinit 100 de ani de când a fost declarat oraș. Încet și sigur, devine o tradiție ca la Petroșani, în Piața Victoriei, toamnă de toamnă, momârlanii să se adune cu roadele toamnei. Și, desigur și cu momârlanii. Administrația publică de la Petroșani ține să organizeze acest eveniment, tocmai pentru a le permite gospodarilor să-și desfacă produsele și altundeva decât la piață. Au fost zeci de tarabe doldora de bunătăți care mai de care mai proaspete, sau vechi, pentru că spre exemplu brânza de oaie din Valea Jiului cu cât e mai veche cu atât e mai bună. „Venim de când se organizează și e bine. Noi avem boxă și în piață, așa că avem clientela noastră, dar e foarte bine și aici. Omul mai vine, se uită, și de poftă mai și cumpără ceva” a spus un comerciant. Toamna aceasta este chiar una bogată, pentru că vara a fost călduroasă și din toate s-au făcut, atât că, nu același lucru îl putem spune și despre clienți, care, cu un ochi la șuncă, cu altul în portofel, au ales mare parte dintre ei, doar să-și facă pofta. „E bine că sunt aici atâția comercianți, acum, sincer să vă spun, prețurile îs cam mari, cel puțin pentru buzunarul meu, dar dacă tot am venit, nu plec cu mâna goală, iau ceva de poftă, am văzut o pastramă foarte faină acolo în colț” a spus Varvara Petroșa. Adunarea Momârlanilor se dorește și reușește a fi un eveniment dedicat producătorilor locali. Însă, de la târg nu au lipsit, „tradiționalele” tiribombe sau standurile cu jucării made in China. Cei care au trecut pe la eveniment, în special seara, s-au putut delecta și cu un spectacol folcloric, pentru că muzica și voia bună adună lumea, iar dacă a fost adunarea momârlanilor, nu putea lipsi petrecerea. „Principalul scop al acestei manifestări este promovarea și păstrarea tradițiilor locale, punând accent pe produsele tradiționale, obiceiurile și costumele populare specifice zonei. Evenimentul își propune să evidențieze unicitatea culturii momârlanilor, locuitori tradiționali ai Văii Jiului. Am preparat și câteva sute de porții de mâncare pe care am împărțit-o participanților”, a spus primarul de la Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. Adunarea Momârlanilor, ajunsă anul acesta la cea de-a III-a ediție, a fost un eveniment susținut de Primărie și Consiliul Local. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



