Grâul și orzul sunt printre cele mai vechi plante cultivate de om, încă din mileniul V I.Hr oamenii au început să consume aceste cereale, dar cu timpul au descoperit că prin adăugarea apei și prin prepararea lor termică pot da forme și gusturi diferite.

Prima formă de pâine a fost descoperită în Egiptul antic, cercetările arătând că aceștia consumau pite și lipii la aproape orice masă. Cel mai probabil, procesul de dospire a fost descoperit accidental, atunci când un amestec de grâu și apă a fost lăsat mai mult timp într-un loc cald. O altă posibilitate ar fi că un aluat mai vechi să fi fost amestecat cu unul nou creând același efect că drojdia și facilitând creșterea aluatului.

Pentru coacerea acestora se foloseau cuptoare poziționate deasupra unui foc deschis. Primele cuptoare de brutărie erau niște structuri din lut în interiorul cărora se aprindea un foc din lemne, după ce lemnele ardeau complet, jarul era scos printr-o deschizătură laterală a cuptorului. Aluatul din grâu era introdus prin acea deschizătură iar apoi această era sigilată, până când cuptorul se răcea, pâinea era coaptă.

Măcinarea pâinii

Romanii sunt cei care au inventat măcinarea grâului prin frecarea grânelor între două pietre. Procesul de măcinare manual a fost înlocuit de unul mecanic printr-o piatră fixă amplasată perpendicular pe una mobilă. La început, acestea erau învârtite de animale sau sclavi, ulterior au fost folosite morile de vânt sau cele acționate hidraulic.

Procesul de măcinare necesită mult timp, iar pâinea dospită rămânea o plăcere rezervată bogaților timp de multe secole. Pâinea albă era și mai rară de atât, de fapt, statutul economic al unei familii putea fi determinat în funcție de tipul de pâine pe care îl mâncau. Familiile sărace consumau pâinea neagră integrală, în mod ironic, nutriționiștii din ziua de astăzi recomandă pâinea integrală în detrimentul celei albe.

Prepararea pâinii a rămas o activitate ce se desfășura acasă până în evul mediu iar în acea perioada unele familii, în special cele ce nu aveau un cuptor propriu, au început să își ducă aluatul la mici brutării locale pentru coacere.

Apariția brutăriei

O dată cu dezvoltarea orașelor și a satelor, brutăriile au început să fie tot mai des întâlnite iar numărul oamenilor care preparau pâinea acasă a scăzut drastic. Aceste brutării locale, aveau cuptoare mari de cărămidă ce erau încălzite prin lemne sau cărbuni. Aluatul era manevrat înăuntru și în afară cuptorului cu ajutorul unei lopeți de lemn cu o coadă foarte lungă, lungimea cozii trebuia să fie egală cu adâncimea cuptorului.

La sfârșitul secolului XVIII, un morar elvețian a inventat un mecanism de role mecanice ce a simplificat procesul de măcinare a grâului și a dus la producerea în masă a făinii albe. Descoperirea ulterioară a lui Charles Fleischmann a unei drojdii ușor de folosit și de împachetat, a simplificat semnificativ procesul de producere al pâinii.

În urmă procesului tehnologic din secolul XX s-a putut cerceta componentă chimică a grâului și s-au putut controla tipurile de făină pe care vrem să le obținem. Bobul de grâu are trei componente esențiale, stratul brun, stratul aleuronic și endospermul sau așa zisul corp făinos. Pentru obținerea făinii albe se îndepărtează stratul brun și cel aleuronic, având în vedere că acestea sunt cele mai bogate în nutrienți, făinii albe i se adaugă vitamine și minerale. Procesul de măcinare se face în continuare la morile de grâu, iar brutăriile aleg ce componente să folosească în prepararea pâinii.

Automatizarea brutăriilor

După apariția fabricilor de pâine, procesul a devenit unul standard și automatizat, primul pas în producție este cel de amestecare și frământare. Făină cernută este introdusă într-un mixer industrial, se adaugă apă la o temperatura exactă și drojdie iar după închiderea mixerului, brațele mecanice ale acestuia amestecă și frământă aluatul cu o viteză între 35 și 75 de rotații pe minut. Procesul durează până la 12 minute și poate produce până la 900 kilograme de aluat.

Fermentarea

Când vine vorba de fermentare, există 3 metode, în unele cazuri aluatul este manipulat de mașini de viteză mare ce exercită o cantitate mare de forță asupra să și provoacă multiplicarea rapidă a celulelor de drojdie.

Fermentarea mai poate fi indusă și chimic prin adăugarea aditivilor, cum ar fi 1- Cysteina sau vitamina C, dar pentru un proces mai natural se pot folosi dospitoare ce facilitează fermentarea aluatului în condiții optime, oferindu-i temperatura și umiditatea necesară.

După ce avem formă finală a aluatului, acesta este trecut prin diverse aparate ce îl cântărește, taie și ii da formă dorită. După ce aluatul a fost pus în forme, este transportat într-o camera cu temperatura și umiditate ridicată pentru a-și recăpăta elasticitatea. Coacerea se face într-un cuptor tip tunel, procesul durează în total aproximativ 30 de minute. La final, nu rămâne decât tăierea și împachetarea în funcție de nevoile consumatorului.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.