29.10.2024,  14:41:24 | 0 comentarii | 284 vizualizari
Petrila / Jurca și noul consiliu local au depus jurământul
de Ziarul Vaii Jiului

Petrila a fost ultima localitate din Valea Jiului în care a avut loc luni învestirea noului consiliu local și a primarului reales Vasile Jurca. Ceremonialul festiv a avut loc în sala în care se țin ședințele de consiliu, iar la investire au fost invitați și doi foști primari ai Petrilei, Ilie Păducel și Ion Mogoi.

Orașul Petrila, cel mai estic UAT al Văii Jiului, are de luni un nou consiliu local și același primar, Vasile Jurca, reales de majoritatea petrilenilor la alegerile din vară. Toți au început oficial mandatul 2024-2028, iar înainte au depus jurământul, că vor face tot ceea ce stă în puterea și priceperea lor pentru binele petrilenilor.

„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Petrila. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”, a jurat primarul Vasile Jurca, cu mâna pe Biblie și Constituție.

La fel au făcut și cei 19 consilieri locali aleși: 11 de la PSD, 4 de AUR, 2 de PNL, 1 USR și independentul Atena Betty Rișteiu.

Ceremonialul de la Petrila a fost unul care s-a diferențiat de celelalte din Valea Jiului, și asta pentru că, în semn de respect, la moment au fost invitați și doi foști primari ai Petrilei, Ilie Păducel și Ion Mogoi.

„Un primar nu este primar doar 8 ore, ci 24 din 24 de ore, și așa am încercat și eu să fiu. Mulțumesc celor doi foști primar că au ales să fie prezenți, este firesc să se întâmple așa. Mulțumesc tuturor și așa cum am jurat cu mâna pe Biblie, voi face tot ceea ce stă în puterea și priceperea așa cum am făcut-o și până acum pentru a face din orașul Petrila unul în care tinerii să se întoarcă, un oraș cu perspective, un oraș turistic. Nu pot face asta de unul singur, tocmai de aceea am alături o echipă de consilieri care sunt convins că vor lăsa la o parte orgoliile politice și se vor pune la propriu în slujba cetățenilor”, a spus primarul de la Petrila, Vasile Jurca.

La ceremonia de validare a primarului ales, Vasile Jurca, și a noului consiliu local, au fost prezenți prefectul Hunedoara Doris Vișirin și senatorul Cristian Resmeriță.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter