29.10.2024,  15:28:27 | 0 comentarii | 426 vizualizari
Fotbal tenis / Povestea campioanei mondiale 5x5


de Loredana JUGLEA

La nici 6 luni de la operația de ligament încrucișat anterior, sportiva Anamaria Gherghel, din Lupeni s-a întors la ceea ce știe mai bine să facă. Și nu la orice competiție, ci direct la Campionatul Mondial de fotbal tenis, unde și-a reprezentat țara și, așa cum a promis acum ceva timp, nu a dezamăgit.

Mulțumiri pentru... „piciorul de aur”

„Îi mulțumesc pe această cale domnului doctor Radu Paraschiv, care împreună cu Loredana Stoian și echipa sa mi-au dat posibilitatea să pot să îmi apar titlurile mondiale! Ați creat din nou un picior de aur, și asta într-un timp record. Vă  mulțumesc pentru șansa aceasta, vă mulțumesc pentru că  ați fost alături de mine atât fizic, cât și cu gândul și sufletul”, a fost mesajul emoționant al Aneimaria.

„Vă mulțumesc  din suflet și pe această cale, că nu ați renunțat la mine după accidentarea gravă avută, mi-ați  dat încredere, m-ați susținut și am putut deveni din nou campioană mondială la 5 probe la nici 6 luni de la intervenția chirurgicală! Vă apreciez și vă respect!”, a mai spus sportiva.

Au triumfat

România a câștigat medalia de aur în 5 probe diferite la Campionatul Mondial de fotbal-tenis organizat la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani. Anemaria Gherghel a luat parte la toate cele 5 probe câștigătoare, fiind principalul jucător al naționalei noastre.

Campionatul Mondial de fotbal-tenis s-a disputat  la Izvorani, acolo unde România era favorită la multe medalii. „Tricolorii” au câștigat cele mai multe medalii de aur la Campionatul Mondial din 2022, la 6 categorii diferite, 13 la număr și au repetat isprava și în 2024.

România a început excelent competiția, iar miercuri jucătoarele noastre au reușit să se califice în finală la toate probele de senioare (simplu, dublu și triplu). A urmat ziua de vineri, cu semifinalele masculine și mix, acolo unde România a obținut alte calificări în finală: dublu și triplu mixt, simplu, dublu și triplu seniori, dublu și triplu U21, simplu și dublu juniori.

Sâmbătă au avut loc finalele, iar Anemaria Gherghel a excelat în cele 5 probe la care a participat.

Cea mai bună din lume

Cea mai bună jucătoare de fotbal-tenis din lume a revenit după o accidentare gravă la genunchi, iar la nici 6 luni de la nefericitul eveniment a devenit de 5 ori campioană mondială.

Sportiva noastră a fost principala protagonistă a echipei feminine de senioare, care s-a impus în toate cele 3 probe. În proba de simplu și dublu, fetele au câștigat cu 2-0 disputa cu Cipru, iar în proba de triplu s-au impus cu același scor în fața Ungariei.

Echipa de simplu a fost formată din Anemaria Gherghel și Florina Chiar, la cea de dublu se adaugă Rizescu Ana-Maria și Neag Andreea. Echipa de triplu a fost formată din toate cele patru jucătoare, cărora li s-au alăturat Rus Adriana și Tudor Cătălina.

Anemaria Gherghel a participat și în probele de dublu mixt seniori și triplu mixt seniori. România a câștigat aici încă două medalii de aur, după 2-1 cu Irak și 2-0 cu Ungaria.

De asemenea, România s-a impus cu 2-0 în toate cele 3 probe de seniori masculin. La fiecare dintre acestea, tricolorii au evoluat împotriva Moldovei, căruia nu i-au dat nicio șansă la victorie.

România s-a calificat în finală și la două probe de juniori și a obținut medalia de bronz la o a treia probă. Juniorii au câștigat finala de simplu contra Ungariei, scor 2-1, și s-au impus la dublu cu Irak, tot cu 2-1.

Bilanț strălucitor 

În total, România a încheiat Campionatul Mondial de fotbal-tenis de la Izvorani cu 12 medalii de aur, cei de la U21 câștigând și ei două probe. Anemaria Gherghel este, de departe, jucătoarea turneului, cu 5 din 5 medalii de aur câștigate, în ciuda accidentării care a ținut-o departe de teren aproape jumătate de an.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter