30.10.2024,  11:18:55 | 0 comentarii | 301 vizualizari
Eforturile rectorului Sorin Radu dau roade: 1,4 milioane de euro – pentru dotarea laboratoarelor de la UPET


de Ziarul Vaii Jiului

Pentru dezvoltarea învățământului superior al Văii Jiului se fac investiții importante.

4.000 de studenți de la UPET vor învăța în laboratoare dotate după ultimele standarde europene. Aproape 1,4 milioane de euro vor fi investiți în dotarea laboratoarelor de la Universitatea din Petroșani.

Acordul de finanțare a fost semnat la mijlocul acestei săptămâni. Astfel, instituția de învățământ superior din Valea Jiului devine prima din regiune care contactează un proiect în cadrul componentei rezervate universităților, din Programul Regional Vest 2021-2027.

Investiția este parte din strategia prin care ADR Vest și-a propus să contribuie la revitalizarea Văii Jiului, din punct de vedere economic și social.

24 de laboratoare de la toate cele trei facultăți - Facultatea de Inginerie mecanică și electrică, Facultatea de științe si Facultatea de mine - vor fi dotate cu aparatură de ultimă generație, IT, software și mobilier.

„Educația joacă un rol cheie în progresul social, iar dacă vrem să creștem calitatea vieții din Valea Jiului, trebuie să aducem sistemul de învățământ la standarde europene și să îl adaptăm la cerințele domeniilor de actualitate, precum tehnologia informației, cercetare, dezvoltare și inovare. Odată cu această investiție, cei 4.000 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai Universității Petroșani vor putea beneficia de una dintre cele mai moderne infrastructuri din România”, a declarat directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim.

Odată cu dotarea laboratoarelor, universitatea va putea începe demersurile pentru acreditarea unui nou program de masterat: Sisteme de stocare a energiei în domeniul Inginerie electrică.

Laboratoarele ar urma să fie inaugurate cu noile dotări odată cu începerea anului studențesc 2026-2027.

Investițiile în educație fac parte dintr-o strategie mai amplă de dezvoltare a Văii Jiului. Ele sunt corelate cu finanțările de care atât mediul public, cât și cel privat din Valea Jiului pot beneficia în ciclul financiar 2021-2027, cu sprijinul ADR Vest, atât prin Programul Regional Vest, cât și prin Programul Tranziție Justă.

Sub conducerea rectorului Sorin Radu, Universitatea din Petroșani își recâștigă blazonul de altădată.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter