29.10.2011,  12:09:36 | 0 comentarii | 1004 vizualizari
Bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie
Booking.com
de Ziarul Vaii Jiului

Chemaţi de sfânta datorie
De-a lumina noi talpa ţării,
Cu dor de muncă şi frăţie,
Răspundem glasului chemării.
(Din „Imnul învăţătorilor”)

 

În perioada 25-28 august 2011, s-a desfăşurat, la Amara şi Slobozia, al XXXII-lea Congres al Cadrelor Didactice din România şi al Cadrelor Didactice Române de peste Hotare, organizat de Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România (AGIRo) şi Asociaţia Învăţătorilor Ialomiţeni. Principalele obiective ale acestei ediţii au fost îmbunătăţirea calităţii actului didactic şi mo-dernizarea managementului educaţional.

Au participat reprezentanţi ai filialelor judeţene ale AGIRo, dar şi dascăli români din Republica Moldova, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Albania, Grecia şi Croaţia. Din delegaţia judeţului Hunedoara am făcut parte trei cadre didactice: Anghelescu Cristina, Grecu Petruţa şi Slavu Petronela-Vali. Oaspeţii din ţară şi de peste hotare au fost cazaţi în staţiunea Amara, la hotelurile Parc şi Lebăda.

În prima zi s-a întrunit Consiliul Director AGIRo. Nefiind prevăzute alte acţiuni în ordinea de zi, am avut prilejul să ne fami-liarizăm cu staţiunea, să admirăm lacul re-numit pentru efectele terapeutice ale nămolului sau să ne plimbăm pe aleile parcului – adevărată oază de verdeaţă, în inima Bărăganului.

În cea de-a doua zi, după micul dejun, ne-am deplasat la Casa de Cultură a Municipiului Slobozia, unde am fost întâm-pinaţi de copii îmbrăcaţi în costume populare, cu tradiţionala pâine şi sare, dar şi cu bucheţele de spice de grâu. 

Lucrările congresului au fost deschise prin cuvântul de bun venit adresat de doamna profesoară Victoriana-Aprilia Gălbenuş, preşedinta Asociaţiei Învăţătorilor Ialomiţeni, după care s-a intonat Imnul de Stat şi Imnul învăţătorilor. Preacucernicul Constantin Pătraşcu, inspector pentru catehizare, a transmis binecuvântarea din partea arhiepiscopului Sloboziei şi Călăraşului.

Înainte de începerea lucrărilor, un grup de copii au interpretat câteva piese din folclorul local. „Of, of, of şi aoleu!” – refrenul binecunoscutului cântec ialomiţean interpretat de copii – ar putea fi considerat lo-zinca învăţământului actual.

Au luat cuvântul domnii: Viorel Dolha – preşedintele AGIRo, Vasile Silvian Ciupercă – preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Gabi Ionaşcu – primarul munici-piului Slobozia, Ilie Stavăr – inspector şcolar general la Inspectoratul Școlar Judeţean Ialomiţa, Rodica-Luminiţa Barcari – inspector general adjunct, Romeo Moşoiu – consilierul domnului ministru Daniel Funeriu, Cristian Hera – vicepreşedintele Academiei Române, Ecaterina Andronescu – fost ministru al Educaţiei, Viorel Badea – senator pentru românii din diaspora, în colegiul Europa-Asia, Vasile Molan – conferenţiar la Universitatea din Bucureşti, Alexandru Blaga – profesor universitar la Universitatea „Vasile Goldiş” Arad, Alexandru Știucă – profesor la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia.

În pauză, s-a realizat fotografia de grup, în faţa Casei de Cultură şi am vizitat expoziţia de carte şi material didactic.

După pauză, au luat cuvântul: Mariana Marin – doctor la Institutul de Știinţe ale Educaţiei din Chişinău, Maria Popescu – profesor eminent al învăţământului public din Ucraina, Dorinel Stan – vicepreşedinte al Comunităţii Românilor din Serbia, precum şi câţiva dintre membrii Consiliului Director al AGIRo.

Domnul Viorel Dolha, preşedintele AGIRo, a decernat titlul de Membru de Onoare unor personalităţi care au fost alături de acţiunile dascălilor: Oana Badea – secretar de stat în Ministerul Educaţiei, Viorel Badea – senator şi Vasile Molan – profesor universitar. Medalia de aur pe care a primit-o, anul trecut, delegaţia Republicii Moldova, a fost înmânată delegaţiei din regiunea Odessa – Ucraina. 

Au fost premiate de către doamna inspector Nela Răceanu câteva doamne pensionare: David Maria – învăţătoare, Petre Eugenia – învăţătoare, Radu Victoria – director la Liceul Pedagogic Slobozia şi Stănescu Iordana – inspector şcolar pentru învăţământul primar.

În încheiere, sala a răsunat de vocile cristaline ale copiilor. Prima partea a zilei s-a încheiat cu vizitarea a două unităţi de învăţământ: Școala cu Clasele I-VIII Nr. 2 „Sfântul Andrei” Slobozia şi Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 3 Slobozia.

Copiii care au evoluat la serata folclorică, organizată la Teatrul de Vară din Amara, au fost extraordinari, încântându-ne cu costumele, cu repertoriul şi cu talentul lor.

Sâmbătă, lucrările au continuat în sala de conferinţe a Hotelului Lebăda. Secolul XXI este considerat „Secolul vizualului” iar Intuitext, vine să întâmpine acest secol. Fiind de 17 ani pe piaţă, de 9 ani finanţează, din bani proprii, şcoli cu copii foarte săraci. Produsele prezentate, în special tabla interactivă, denumită şi „tabla inteligentă”, au meritul de a-i învăţa pe copii să înveţe. 

Doamna Adriana Dumitru, în calitate de colaboratoare la Casa Corpului Didactic Ialomiţa, a prezentat cursul de formare „Comunicarea şi managementul conflictului în clasa de elevi”. Astfel, am aflat că „secretul şi farmecul vieţii noastre nu stau în lipsa unui conflict, ci în hotărârea şi priceperea noastră de a-l rezolva”.

În pauză, am vizitat expoziţia de carte şi auxiliar didactic, amenajată în holul hotelului, informându-ne despre noutăţile din domeniu.

Dacă în ziua anterioară discuţiile au avut un caracter oficial, de data aceasta, participanţii înscrişi la cuvânt am punctat clar problemele învăţământului. S-au prezentat aspecte pozitive şi neajunsuri şi s-au făcut propuneri de îmbunătăţire a actului didactic.

După masa de prânz, ne-am îndreptat spre şcoala din oraş, unde eram aşteptaţi de cadrele didactice şi de reprezentanţii primăriei.

Asemenea multor şcoli din ţară, Școala Generală „George Vâlsan” din Amara a fost modernizată, aspectul şi dotarea materială fiind de o înaltă ţinută. În incinta şcolii se află o sală de sport modernă, unde se antrenează elevi cu rezultate sportive deosebite, Muzeul de Memorie Locală şi Centrul de documentare şi informare.

Reprezentanţilor şcolii şi ai primăriei, le-au fost înmânate diplome din partea AGIRo.

Seara, pe plajă, am participat la prima ediţie a Festivalului Nămolului, după care ne-am întâlnit în tabăra şcoalară, pentru socializare.

În ultima zi, s-au făcut propuneri pentru proiectele de acte normative subsecvente Legii Educaţiei Naţionale nr. 1 / 2011: metodologii, norme metodologice şi regulamente. Doamna profesoară Gheorghiţă Margareta, preşedinta filialei Olt a AGIRo, a centralizat şi a prezentat aceste propuneri. În zilele următoare se urmăreşte primirea în audienţă la MECTS a conducerii AGIRo care să convingă de necesitatea completării legislaţiei subsecvente Legii Educaţiei, cu prevederi care să încurajeze cadrele didactice atât la nivelul unităţii de învăţământ, cât şi la nivel local, judeţean, naţional sau internaţional.

Congresul AGIRo şi-a atins obiectivele prin schimbul de bune practici, prin aplicarea unor proiecte comune şi prin iniţierea de programe de dezvoltare profesională. Ne dorim ca sintagma „cei bogaţi în lipsuri, în îndatoriri şi iubiri de moşie” folosită la Congresul din 1923 pentru a descrie cadrele didactice, să nu mai fie de actualitate.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter