05.11.2024,  12:43:30 | 0 comentarii | 1715 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / I-a ieșit cu Lampa, așa că ar putea încerca și cu Izvorul


de Gheorghe OLTEANU

Gata, s-a terminat cu temerile celor care credeau că Lampa de la Brazi, un simbol al municipiului Vulcan, ar fi fost luată, ca să i se piardă urma. Nici vorba de așa ceva, a dispărut pentru scurtă vreme, pentru a reveni la locul ei complet schimbată.

Acum,

Lampa de la Brazi de mândră de tot. Poate chiar mai mândră de cum era atunci când a fost amplasată la intersecția străzilor Pinului și Bazinului. Vorbesc atât despre lampa de miner propriu-zisă, cât și despre soclul pe care ea este așezată. Pe acesta din urmă l-am văzut ultima oară pe când îl reparau doi muncitori de la Serviciul Public de Salubrizare-Vulcan.

Am spus,

atunci, că, inițial, era prevăzut ca soclul să fie placat cu marmură, la fel ca acela pe care se află bustul lui Avram Iancu din parcul cu același nume. S-a renunțat din motive lesne de înțeles, plăcile de marmură n-ar fi rezistat mult pe soclu în zona aceasta, și s-a preferat piatra. A fost o idee bună, fiindcă lucrarea a ieșit super. Cine nu a urcat la Brazi de mai multă vreme se va convinge când va face o incursiune în cartierul sudic al Vulcanului. Dar nu numai Lampa de la Brazi care amintește de trecutul orașului se află în această zonă a municipiului. La vreo optzeci de metri este Izvorul din Cocoșvar știut de toată lumea, fiindcă și el se găsește acolo încă de la începuturile comunei și, apoi, ale orășelului minier.

Este izvorul

de la care, de zeci și zeci de ani, lumea din cartier a luat și ia încă apă. Iau și cei care au apă la robinet, iau și cei, îndeosebi din cartierul Dallas, cu apa „tăiată”. Nu e zi în care să nu vezi oameni cu bidoane de plastic de cinci litri venind și plecând de la izvor. Toți îi laudă apa limpede și rece, deși a fost o vreme în care populația era atenționată să nu bea de aici. În momentul de față, apa este aceeași, dar ce-i pe lângă s-a degradat îngrijorător. Treptele de beton care coboară la țeava din care țâșnește șuvoiul de apă sunt praf. Jos e plin de peturi și de alte mizerii. Nici zidul cu țeava nu arată prea bine. De aceea ar fi o idee ca administrația publică locală să facă ceva, pentru a-i reda Izvorului din Cocoșvar înfățișarea avută odinioară. Nu cred că s-ar băga la cine știe ce cheltuieli. Așa cum a făcut cu Lampa ar putea încerca și cu Izvorul…


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter