07.11.2011, 19:59:48 | 0 comentarii | 693 vizualizari
Știţi cine este / Fala poliţiei hunedorene?
Articole de acelasi autor
de Alina PIPAN
Serviciul Arme, Explozivi, Substanţe toxice al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, pe lângă personalul specializat în domeniu, mai are „în dotare” şi 3 câini (toate femele) specializaţi în domeniu. Câinii sunt folosiţi pentru depistarea materialului explozibil. Ei sunt antrenaţi la cursurile speciale organizate la Sibiu. Un astfel de câine este Fala. Căţeaua este din rasa labrador, are 4 ani şi de trei ani de zile face parte din acest departament. La vârsta de un an, căţeluşa a fost dusă la Sibiu pentru un curs de dresaj de 4 luni. Ea lucrează în permanenţă cu acelaşi agent, Radu Pavel, şi se antrenează zilnic aproximativ 3-4 ore. A participat până în prezent la 9 acţiuni, toate încununate de succes, cu toate că au fost toate alarme false. Cu ocazia Zilei porţilor deschise, organizată de Poliţia Petroşani, Fala a făcut şi un exerciţiu demonstrativ. „Pentru a avea randament, câinele se antrenează încă de la început numai cu mine. Trebuie să lucrez zilnic cu ea. Este cooperantă, nu este agresivă. În cazul în care cineva doreşte să se joace cu ea, nu este agresivă, însă comenzile le execută doar dacă sunt date de mine”, explică agentul principal Radu Pavel. În cadrul departamentului, există 3 câini specializaţi în depistarea materialului explozibil. Fiecare câîne poate lucra în domeniu aproximativ 8 ani de zile. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|