17.11.2024, 10:54:44 | 0 comentarii | 344 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Salvatorii s-au întrecut la INSEMEX
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Salvatorii minieri de la exploatările miniere din Valea Jiului, dar și cei de la minele de sare s-au întrecut joi, 14 septembrie, în cadrul celei de a XV-a ediții a „Concursului de Salvare minieră și de suprafață”. Participanții au avut de parcurs un traseu extrem de dificil, care le-a pus la încercare toate aptitudinile, asta pentru a fi pregătiți oricând să intervină în caz de urgență. Salvatori minieri și de suprafață din toată țara s-au aflat săptămâna trecută în Valea Jiului la Petroșani. La INSEMEX are loc consacrata competiție, care anul acesta a ajuns la ediția cu numărul XV, a „Concursului de Salvare minieră și de suprafață”. Salvatorii, fie ei de subteran sau de suprafață, sunt cei mai importanți oameni care intervin în situații limită atunci când se produc tragedii. Capacitățile lor de intervenție sunt incontestabile, iar evenimentele tot mai surprinzătoare îi fac să se pregătească continuu. De ei depinde practic viața unor oameni, aflați în primejdie, iar concursul ce se desfășoară zilele acestea pentru lângă competiție este un stadiu de pregătire. „Important e, așa cum am subliniat și în sală înainte de începerea concursului, faptul că, din fiecare concurs se învață ceva, se îmbunătățesc procedurile, activitatea de salvare devine tot mai eficientă, speră să nu aibă nevoie niciodată să le folosească, dar trebuie să fie pregătiți pentru orice. Scăderea activității în subteran a condus la o incidență mai scăzută de apariție a unor incendii. Ne rugăm la bunul Dumnezeu să ne ferească și în viitor de așa ceva” a spus Artur Găman, director general INSEMEX Petroșani și președinte de onoare al asociației salvatorilor. A fi salvator minier nu e simplu, acești oameni sunt primii care intervin în acțiunile speciale din minerit, cei care de foarte multe ori au salvat vieți omenești chiar și cu prețul propriei vieți, practic acea categorie de mineri care intervine în situații limită. „Salvatorul trebuie să fie, în primul rând, prudent, să-și protejeze propria viață și integritate fizică, astfel încât să poată fi capabil să salveze pe alții. Pregătirea teoretică, cea fizică, cunoașterea procedurilor, și un IQ cât mai ridicat sunt principalele aptitudini pe care trebuie să le aibă un salvator minier”, a completat Artur Găman, directorul general al INSEMEX Petroșani. Concursul se organizează an de an la INSEMEX pentru că aici este singurul loc din țară care are trasee 1 la 1 simulate după situații reale. Medicul Cătălin Popa este nelipsit de la competiție, el fiind cel care se asigură de respectare procedurilor pe parte medicală, pentru că scenariul pe care îl au de parcurs salvatorii include printre altele salvarea unei victime. „Încă o ocazie de a ne revedea sub cupola INSEMEX și a Asociația Națională a Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România, ca în fiecare an, și mă bucur că această tradiție respectată. Personal pe domeniul meu de activitate, am căutat să punem în scenă, tot timpul lucruri noi, să dăm ocazia salvatorilor să se confrunte cu situații diverse, să-și poată demonstra capabilitățile corect și prompt situațiile de urgență” a declarat medicul Cătălin Popa. Prima zi a concursului a fost dedicată salvatorilor minieri de subteran, unde s-au înscris 7 echipe, câte una de la Salina Praid, E.M Livezeni, Salina Tg.Ocna, E.M. Vulcan, E.M Lupeni, Salina Ocna Dej și E.M.Lonea. Vineri este rândul salvatorilor de suprafață să se întreacă. Pentru toți Concursul Național de Salvare minieră a fost unul de bun augur. Chiar dacă au fost desemnați câștigători, câștigători au fost toți participanții la concurs. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|