26.11.2024, 14:59:58 | 0 comentarii | 804 vizualizari
Lupeni. Vineri se aprinde iluminatul festiv
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
În ajun de Sfântul Andrei, vineri la Lupeni, spiritul sărbătorilor de iarnă va cuprinde municipiul, odată cu aprinderea iluminatului festiv. Acest moment dă startul celei mai frumoase perioade din an, care în vestul Văii Jiului va fi una plină de evenimente, spectacole și activități festive. Milioane de beculețe se montează de o lună în municipiul Lupeni. Anul trecut, Lupeniul a fost pe primul loc din Valea Jiului la iluminatul festiv de Crăciun, așa că anul acesta administrația publică locală și-a propus să rămână la același nivel. Pentru a face asta, pregătirile au început de săptămâni bune. Fiecare copac, stâlp sau parc din Lupeni este împodobit, iar din weekend, pentru că vineri luminițele se aprind, toți se vor putea bucura de starea pe care aceste decorațiuni o induc. „Va fi un moment de bucurie pentru fiecare dintre noi, pentru că dăm startul sărbătorilor de iarnă. Noi am început acest lung șir de manifestări specifice perioadei, sâmbătă, când la ultimul meci din acest an a minerului Lupeni, colindul Crailor a ajuns fix pe stadion. Continuăm firește, iar vineri aprindem iluminatul festiv, iar după asta încep toate spectacolele. Luna decembrie este plină, nu cred că este zi în care la Palatul Cultural Minerul să nu se organizeze ceva. Spectacole de colinde, evenimente în care promovăm tradițiile, și tot felul de activități ale elevilor din municipiul Lupeni vor avea loc de acum și până la finalul anului. Firește încheiem anul 2024 apoteotic, îl vom aduce pe Moș Crăciun în Lupeni pentru toți cei care au fost cuminți și organizăm și revelionul în stradă pe care deja îl pregătim” a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. Finalul de an este întotdeauna pus sub semnul sărbătorii la Lupeni. Pentru ca toate evenimentele din calendar să se poată organiza, administrația publică locală alocă bani din bugetul local. Momentul aprinderii iluminatului festiv va avea loc în Parcul de la CAP, acolo unde sunteți invitați cu toți, atât pentru a vă bucura de luminițe, cât și să ascultați primul spectacol de colinde din acest an. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|