Sunt prieteni de-o viaţă şi au fost împreună aproape peste tot în ultimii 20 de ani. Au trecut prin multe încercări, cele mai multe nefaste, care i-au adus unde sunt azi. Adică pe nicăieri. Sunt ai nimănui şi trăiesc sub cerul liber, dar cel puţin sunt împreună. Mănâncă ce pot şi ce primesc, iar trecătorii care îi cunosc deja le mai dau nişte bani. Marian Florescu şi Nicuşor Oncescu, unul în vârstă de 49 de ani, iar celălalt de 43, locuiesc nicăieri, dar peste tot, în Petroşani. Cel mai des pot fi văzuţi făcându-şi veacul pe ţevile de termo­ficare de pe  strada Aleea Poporului, chiar în spatele Casei de Cultură “Ion Dulămiţă”. Ajutor nu prea au cerut, pentru că ştiu că nu îl vor primi, iar de patru ani de când stau sub cerul liber s-au obişnuit. Cel mai greu le este iarna, când este frig, iar când plouă cu greu găsesc un loc unde se pot adăposti. Cei doi au făcut şi închisoare, unul pentru tâlhărie, iar celălalt pentru furt. Nu au avut ce face, au spus amândoi. Nu au gândit şi au comis-o. Pentru a trăi.

Marian Florescu spune că a pierdut tot ce a avut în viaţă într-o clipă, asta pentru o femeie mai tânără cu 22 de ani. Pentru asta nu este nimeni de vină, decât el însuşi. A avut de toate, dar nu a ştiut să preţuiască ceea ce este important, conchide acesta. “Acum nu pot fi chiar nesimţit. Când am venit din penitenciar, în 2006, primăria mi-a dat locuinţă şi mi-a făcut şi ajutor social. Dacă nu am avut grijă de aceste lucruri, cine este de vină? Eu! Am totuşi noroc că mă ştie lumea, şi astfel mai capăt câte un leu”, ne-a declarat Marian Florescu. “Eu am o soră care nu mă primeşte, în rest nimic. N-am casă, n-am masă, n-am acte. Sunt ca un nou-născut. Singurul meu sprijin este el, prietenul meu. Suntem împreună de peste 20 de ani, iar ce mănâncă el, mănânc şi eu. Suntem mai ceva ca fraţii”, a spus şi Nicuşor Oncescu. Cei doi ştiu cam tot ce se întâmplă în zonă. Îi cunosc pe toţi, iar aşa şi-au făcut cunoştinţe care le mai dau câte o farfurie cu mâncare. “Pentru că stăm aici, pe ţevile astea de termoficare, lumea din zonă ne ştie. Azi, spre exemplu, a venit o femeie pocăită şi ne-a adus nişte chiftele. Uneori ne mai aduce câte o farfurie cu mâncare caldă. Uite aşa ne ducem zilele”, au spus amândoi. Cei doi şi-au făcut şi un prieten, care vine zilnic pe la ei. Petru Iacob, un bărbat căruia i-a ars casa din Colonie în urmă cu câteva luni, are şi el greutăţi. Umblă însă prin gunoaie şi adună mâncare pentru cei doi porci ai săi. Astfel, spune el, are cu ce să îşi crească copiii. „Am aşteptat în zadar ajutor de la cineva, pentru că nu am  primit decât un grajd în care locuiesc împreună cu soţia şi cele două fetiţe. Vine iarna! Nu am casă, nu am lemne, nu am nimic. Umblu prin gunoaie în fiecare zi, de câte 3-4 ori. Aşa fac rost de mâncare pentru porci, pentru că mă gând esc că trebuie să am ce mânca la iarnă”, ne-a declarat Petru Iacob. Tot ceea ce doresc acum cei doi bărbaţi care nu au unde locui este ca cineva să îi ajute să îşi găsească un adăpost. Pentru că astfel, spun ei, îşi vor găsi rostul.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.