14.01.2025,  15:03:06 | 0 comentarii | 692 vizualizari
O reformă pe care nu o vor nici politicienii…


de Ziarul Vaii Jiului

Eterna reorganizare a României

Din când în când pentru a atrage atenția de la traiul din ce în ce mai prost, în România se vorbește de reorganizarea administrativ-teritorială. Comasarea înseamnă desființarea multor primării. Ceea ce transformă această inițiativă, într-un subiect tabu. Ce spune sociologul Alin Tomuș despre ideea de acum a social-democraților, aflați mai jos.

România ar putea avea mai puține județe, dar și mai puține sate și comune. Cel puțin asta trâmbițează actuala guvernare, pentru a reduce cheltuielile cu cei peste 465.000 de angajați din administrația locală. Liderii PSD au decis să redeseneze harta țării, iar legea va fi negociată în Coaliția de guvernare. Reorganizarea administrativ-teritorială reprezintă un subiect de dezbatere în spațiul public de mai mulți ani, fiind considerată o măsură necesară pentru eficientizarea guvernării și reducerea birocrației. Dar asta doar ca să dea prosteală la popor. În fapt, nu s-a întreprins nimic.

„Aveam, în primul rând, o majoritate parlamentară consistentă la momentul în care am început să vorbim despre asta. Și spuneam atunci că este inutil ca motor politic să ai o asemenea putere fără a reformezi Constituția României și fără să procedezi la o reformă administrativă consistentă bazată pe părerile specialiștilor. În al doilea rând, uitați-vă la demografie, la rezultatele recensământului și o să vedeți că avem o sumedenie de unități administrativ teritoriale care mai degrabă consumă banii românilor, și nu oferă posibilitatea unui stat mai suplu și mai adecvat vremurilor în care trăim. Uitați-vă la lumea înconjurătoare și o să vedeți că o reformă coerentă și clar făcută, este o chestiune pozitivă pentru statele respective. Ca urmare, dacă ea se va face într-un mod eficient, va aduce pe de o parte scăderea costurilor administrative ale României și pe de altă parte va oferi românilor un stat mai suplu și mai conectat realităților cu care ne confruntăm în acest moment” a spus Alin Tomuș, sociolog.

În ultimii 14 ani au fost depuse mai multe proiecte legislative pentru reorganizarea administrativ-teritorială a țării, însă niciunul nu a primit girul Parlamentului, tocmai pentru să subiectul este unul considerat tabu. Din teritoriu vin voturile, iar pentru politicieni asta contează.

„Depinde foarte mult cum se va face această reformă. Dacă se va face tehnic și profesionist, este o veste bună. Dacă se va face politicianist, este doar o continuare a actualei situații sub altă denumire”, a mai completat cunoscutul sociolog.

România ar putea fi împărțită în regiuni. Astfel, județele vor fi comasate, iar localitățile sub 3.000 de locuitori vor fi alipite municipiilor din apropiere. Scenariul cel mai probabil este acela în care vom rămâne cu 8 județe grupate în funcție de regiuni.

În perioada imediat următoare PSD va înființa un grup de lucru care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. Dacă vrei să nu rezolve o problemă, înființează o comisie.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter