16.01.2025, 19:53:56 | 0 comentarii | 911 vizualizari
Daniel Creciunesc (Minerul Lupeni): / „Recunosc că am fost defavorizați!”
![]() Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Daniel Creciunesc a fost cel mai votat jucător în mediul online de către fanii echipei de fotbal Minerul Lupeni. Acesta a avut evoluții constante în tricoul echipei sale, fiind de foarte multe ori apreciat. L-am abordat pe jucător pentru a ne vorbi despre prima parte a campionatului. „Din punctul meu de vedere a fost una bună, sper ca returul să fie unul mult mai bun. Am reușit să marchez un singur gol la Lotus Băile Felix, unde am câștigat cu 0-1”, spune jucătorul. Sincer și modest Jucătorul ne-a mărturisit pentru zvj.ro, că nu contează postul pe care joacă la echipă. Își face treaba de pe orice poziție. „Postul sau posturile nu mă definesc pentru a marca. Am alt rol pentru a-mi ajuta echipa să câștige, dar dacă am ocazia cu atât mai bine”, a opinat jucătorul. Fotbalistul a vorbit și despre adversarii incomozi din Liga a treia. „Sunt jucători foarte buni și la liga 3 cu jocuri la liga 2, liga 1. Așa unde am avut un pic de furcă, cum se zice în fotbal, a fost jucătorul de la Peciu Nou, Enciu; de la Poli Timișoara au fost Popa și Istrate, jucători peste nivelul de liga 3”. Ghiroda... Despre principala contracandidată a minerilor la primul loc, Creciunesc a spus: „Sincer să vă zic în seria asta a 9 a sunt echipe foarte bune. Oricine poată să bată pe oricine. Din punctul meu de vedere, principala contracandidată a noastră e echipa Ghiroda, cu jucători foarte buni și cu un antrenor la fel de bun. Eu sper ca dacă vom prinde play-off-ul o să ne vedeți în primele două echipe clasate”. Arbitrajele Evident nu am scăpat ocazia de a-l întreba pe jucător despre problemele cu arbitrajul. „Nu îmi place să vorbesc de arbitraje; sunt oameni și ei și pot greși fără voie sau cu voie. Nimeni nu e perfect, dar au fost meciuri în care puteam avea mai multe puncte și eram fără emoții în play-off”. Echipa din Lupeni a fost clar defavorizată în mai multe meciuri. „În unele meciuri am fost defavorizați! Recunosc asta”. Jucătorul spune că nu ar schimba nimic în evoluția sa. „Nu aș schimba foarte multe, decât să muncesc în fiecare zi din ce în ce mai mult și eu cred că roadele o să se vadă alături de echipă". Planuri de viitor Cât privește planurile sale de viitor, jucătorul spune: „În primul rând, vreau să fiu sănătos, să nu mă accidentez. În al doilea rând, să prindem play-off-ul, și în al treilea rând să prindem un baraj de promovare, să îi răsplătim pe oamenii care bagă bani în acest club și să îi văd fericiți pe toți suporterii din Lupeni care vin la meciurile noastre, fie că sunt acasă sau în deplasare”. La capitolul disciplină de joc, fotbalistul a stat foarte bine: „Am luat doua cartonașe roșii, când am stat 3 etape. În rest, nu prea am luat cartonașe. Am jucat și ca fundaș central și ca mijlocaș central. Unde a decis domn profesor Voicu că sunt util la momentul jocului, acolo am jucat și am încercat să o fac bine pe orice post m-a folosit”. Daniel – apreciat de spectatori Creciunesc a fost ales favoritul publicului în mediul online. „Vreau să îi mulțumesc domnului profesor Dan Voicu pentru că a avut încredere în mine de când am ajuns aici la Lupeni și m-a folosit la toate jocurile pe care le-am avut până acum. De-asemenea, vreau sa le mulțumesc și colegilor mei, că fără ajutorul lor poate nu jucam așa de bine. Încrederea și votul pe care mi le-au oferit suporterii din Lupeni, mi-au stârnit o bucurie imensă și pentru asta le mulțumesc din suflet tuturor. Vreau să le mai spun tuturor suporterilor din Lupeni să fie alături de noi la fiecare meci, să ne susțină și să aibă încredere în noi. Noi le vom garanta că la fiecare meci jucat fie el acasă sau în deplasare, vom da tot ce e mai bun pentru a-i face fericiți, oameni care au venit la fiecare meci acasă sau au umblat după noi sute de km. Vrem să le facem o bucurie pentru prinderea play-offul și de ce nu un baraj, avem o echipă și un grup puternic!”. Frați gemeni Daniel mai are un frate geamăn care a jucat și el fotbal. „Când jucam împreună, nu prea ne deosebea lumea. Asta era problema, că semănăm foarte bine”, spune jucătorul. Experiența – un atu Jucătorul Minerului mai crede că experiența sa va avea un cuvânt de spus: „Experiența pe care am acumulat-o de-a lungul carierei mele, mă poate ajuta să dau siguranță echipei Minerul Lupeni să își îndeplinească visul de a reveni acolo unde îi este locul!”, a concluzionat fotbalistul. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|