27.01.2025,  14:00:37 | 0 comentarii | 833 vizualizari GALERIE:     FOTO    
În vară se construiește primul parc fotovoltaic


de Ziarul Vaii Jiului

Acum când SUA a ieșit din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, reîntorcându-se la exploatarea resurselor convenționale, România o ține cu energie verde (dovedită chiar în SUA ca neperformantă). În loc să investească serios în minerit, România pune banii la... prăjit.

Aproape 10 milioane de lei, bani de la Ministerul Energiei vor fi investiți în primul parc fotovoltaic de pe raza municipiului Petroșani. Semnarea contractului de finanțare va avea loc în primăvară. Asta înseamnă că, cel mai probabil din vară, va putea începe montarea panourilor fotovoltaice în capitala Văii Jiului.

 

Administrațiile publice locale au ca obiectiv acoperirea costurilor energetice pentru instituțiile publice și comunitate din surse verzi, regenerabile, și prietenoase cu mediul. Pentru a se ralia la directivele europene și pentru a face pași în  tranziția energetică durabilă, acestea aplică pentru controversatele proiecte „verzi”.

Spre exemplu, în aproape toată Valea Jiului, iluminatul public este unul verde, adică, panouri solare alimentează funcționarea lămpilor, care și ele sunt moderne, pe led, și care consumă puțin curent și dau randament maxim. Acum, grație unei axe de finațare prin Ministerul Energiei, la Petroșani va fi construit primul parc fotovoltaic.

„În primăvară vom semna contractul de finanțare, este vorba de fonduri de la Ministerul Energiei, un parc fotovoltaic care va avea mai multe locații. Ce mai suprafață va fi în zona zona industrială unde a fost fosta Preparație a Minei Livezeni, dar avem și alte locații. La Stadionul Jiul se vor mai monta panouri, pe sala de sport de la școala 5, la piață, deasupra de Taxe și Impozite, practic clădiri publice pe care vor fi montate aceste panouri fotovoltaice”, a spus primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Panourile fotovoltaice vor produce 2,3 MW. Cel mai mult vor produce clar, panourile din zona fostei Preparații de la Livezeni, 1,3 MW, iar aici instalațiile moderne de producere a energiei vor fi instalate pe circa 3 hectare. Diferența va fi produsă pe acoperișurile unor clădiri publice.

Panourile fotovoltaice vor genera energie curată, susținând dezvoltarea ecologică a municipiului și reducând dependența de sursele Parcul fotovoltaic nu doar că va sprijini tranziția energetică, ci va aduce și beneficii economice și sociale precum: reducerea costurilor energetice pentru instituțiile publice și comunitate, crearea de locuri de muncă în faza de implementare și totodată va contribui la combaterea schimbărilor climatice prin utilizarea unei surse de energie nepoluante.

Construcția parcului fotovoltaic ar putea începe chiar din această vară.

Dacă s-ar porni cele două minihidrocentrale de pe Defileul Jiului, Valea Jiului ar avea asigurată energie electrică.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter