29.10.2011,  13:48:42 | 0 comentarii | 768 vizualizari
Cititorii ZVJ / Au sărit în ajutorul Cristinei


de Ziarul Vaii Jiului

Cazul fetiţei din Lupeni care are nevoie în regim de urgenţă de 1.000 de lei pentru medicamente a impresionat cititorii ZVJ. În contul umanitar deschis pentru fetiţă, oameni cu suflet au făcut donaţii, după posibilităţi. 

 

Cititorii care s-au arătat solidari cu fetiţa de şapte ani au ţinut să rămână anonimi şi ne-au contactat la redacţie pentru a afla mai multe amănunte despre boala copilei şi cum ar putea să o ajute. Astfel, unul dintre ei a discutat cu reprezentanţii unei fundaţii pentru trimiterea copilei la un medic logoped, care să o ajute cu tratamente, iar alţii au făcut donaţii în bani, pentru a-şi putea cumpăra medicamentele. „Nu este important cum mă numesc şi de aceea nu-mi dau numele. Sunt un om simplu şi, înainte de a face o mică donaţie, am vrut să mă asigur că suma dată de mine ajunge la fetiţă. Trebuie să mai existe solidaritate între noi, oamenii simpli, pentru că văd că autorităţile statului, cele locale şi cine mai este în măsură să ajute nu mai ştiu de soarta noastră”, a spus unul dintre donatori.

Cristina suferă de o maladie rară care îi afectează capacitatea de a merge, astfel că a fost încadrată de către specialiştii de la Direcţia pentru Protecţia Copilului în categoria persoanelor cu handicap fizic. Este foarte isteaţă, astfel că a fost la o grădiniţă obişnuită din Lupeni, însă cum nevoile ei pentru a se putea recupera necesitau specialişti, a ajuns la Centrul pentru Protecţia Copilului din localitate. Copila are nevoie în fiecare lună de tratament medicamentos şi de ajutorul unui logoped, însă toate acestea costă peste 1.000 de lei. Tatăl, Marian Gonciulea, a rămas fără loc de muncă după ce firma de pază la care era angajat s-a închis, iar acum nu-i mai poate asigura medicamentele. Familia Gonciulea mulţumeşte tuturor celor care le ajută fetiţa.

Maximilian GÂNJU

 

Firma Protector şi Kapital TV / Au donat 1.000 lei

Cristina Gonciulea este o fetiţă de 7 ani din Lupeni, care are diverse probleme de sănătate, fiind încadrată cu handicap accentuat. Părinţii ei sunt de câteva luni, de când tatăl şi-a pierdut locul de muncă, într-o situaţie financiară disperată, care nu le permite achiziţionarea tratamentului pentru copilul lor cu probleme şi şansa de a o duce pe Cristina la Bucureşti, în vederea urmării unor şedinţe de logopedie.

Banii, cei 1000 de lei, care să-i ajute pentru moment au fost donaţi de Protector şi Kapital TV.

Marian Gonciulea spune că totuşi, cel mai de folos, i-ar fi un loc de muncă. Să fie în stare să-şi ajute singur familia: „Mai am o lună de şomaj, apoi voi rămâne fără niciun venit. Sper să-mi găsesc un loc de muncă. Asta m-ar ajuta cel mai mult”.

Povestea dramatică a familiei Gonciulea, cum a ajuns în această situaţie critică, va putea fi urmărită în cadrul unui reportaj, la Kapital TV. 

Alina PIPAN

 

Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter