05.02.2025, 13:51:09 | 0 comentarii | 380 vizualizari
GALERIE:
![]()
Miruna Mălăuță, locul 1 în județ la competițiile neolimpice din 2024
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
La fiecare început de an, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Hunedoara realizează un top al sportivilor, pe baza rezultatelor obținute în competițiile din anul precedent. Valea Jiului se poate mândri cu faptul că Miruna Mălăuță ocupă primul loc în clasamentul disciplinelor neolimpice din 2024. Câte ore se pregătește zilnic sportiva, care muncește acum pentru Campionatul Mondial, aflați în materialul următor. An de an, DJTS Hunedoara analizează performanțele sportivilor hunedoreni, astfel încât să stabilească un clasament al celor mai buni. În 2024, din cei 170 de sportivi care reprezintă cluburile și asociațiile ce au transmis rezultatele pentru verificare și certificare, conform prevederilor Agenției Naționale pentru Sport, câțiva s-au remarcat în mod deosebit. Printre ei se află și Miruna Mălăuță, care a fost desemnată cel mai bun sportiv al anului din județ la disciplinele neolimpice. „Este foarte multă muncă pentru a obține rezultate care să te plaseze pe locul 1 în clasamentul județean. Fac antrenamente zilnice, de două ori pe zi. Sunt ore întregi de muncă, de efort, de sudoare, și sunt bucuroasă că munca mea este răsplătită și apreciată”, a declarat Miruna Mălăuță. De mai mulți ani, clasamentul la disciplinele neolimpice este dominat de Miruna Mălăuță, care este de neoprit la fiecare competiție la care participă. Sportiva se află într-o continuă pregătire, având ca obiectiv principal participarea la Campionatul Mondial. „Pentru 2025, obiectivul meu principal este să ajung la Campionatul Mondial. Sunt mai multe etape de calificare pentru această competiție, care va avea loc în Cairo, în luna noiembrie. Primele etape au început deja, iar în martie voi participa la Premier League, în China, unde concurează doar sportivii din top 100 mondial, prioritate de înscriere având primii 32. Ulterior, voi participa la competițiile de Premier League din Cairo și Maroc, iar în cele din urmă, urmează etapa finală de calificare, un turneu ce se va desfășura la Paris, în toamnă. Sper ca, în cele din urmă, să ajung la mondiale”, a spus Miruna Mălăuță. Pregătirea pentru competiții, indiferent de dificultatea acestora, este una continuă, deoarece un sportiv de talia Mirunei trebuie să fie extrem de disciplinat. „În fiecare zi mă pregătesc aproximativ patru ore, dar antrenamentul nu este doar fizic, ci și mental, ceea ce înseamnă că practic mă antrenez 24/24. Am doar o zi pe săptămână pauză. Antrenorii mei, Alina Tinca și Radu Polifronie, mi-au fost mereu alături, la fel ca părinții mei și toți cei care mă susțin”, a mai completat sportiva. Pentru anul competițional 2024, rezultatele sportivilor au fost încadrate în două clasamente: unul pentru disciplinele olimpice și altul pentru cele neolimpice. La disciplinele olimpice, câștigător a fost declarat atletul Andrei Dorin Rusu (CSM Deva), iar la cele neolimpice, Miruna Mălăuță. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|