11.02.2025,  13:09:36 | 0 comentarii | 285 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Petroșani / Expoziția „Analog Valley”


de Ziarul Vaii Jiului

Câțiva tineri cu rădăcinile în Valea Jiului, dar dezvoltați în marile centre universitare din țară sau chiar din străinătate, au prezentat vineri un eveniment inedit. Ei cred că avem toate motivele să iubim Valea Jiului și să ne lăudăm cu ea. Scepticismul trebuie să dispară, iar ei, prin „Analog Valley”, vor să șteargă din mințile oamenilor eticheta de „Jalea Viului” pusă acestei zone. „Viața din Vale” sună mult mai frumos, și poate atrage mulți turiști.

Expoziția fotografică „Jalea Viului? Noi perspective asupra Văii Jiului” , de la Teatrtul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, a arătat că Valea Jiului este extrem de frumoasă, prea puțin șlefuită în prezent, din cauza scepticismului. Mai mulți artiști, de loc din Valea Jiului, care la un moment dat au plecat, dar rădăcinile i-au readus acasă, plus încă câțiva veniți în vizită aici și care probabil au băut apă din Jiu și n-au mai plecat, s-au unit sub titulatura de „Analog Valley”, pentru a privi Valea cu alți ochi, ca până acum.

Răzvan, unul dintre inițiatorii proiectului, e pasionat de fotografia clasică pe film, iar în mai multe escapade în natură, a surprins Valea Jiului în instantanee frumoase.

„Prin tot ceea ce am expus noi aici, am încercat să aducem un pic de culoare în griul din Vale, dar avem și o secțiune doar cu poze alb negru prin care se poate vederea spiritul și plăcerea de a fi aici în Vale, pentru că ne-am săturat să fie o Vale tristă, Jalea Viului. Și asta am încercat, și zic eu că am și reușit, să aducem o viziune diferită, chiar dacă sunt locuri și lucruri pe care le vedem în fiecare zi”, a declarat Răzvan Băhnărel, artist visual.

Aprin Ibincianu este o tânără născută în Valea Jiului și crescută la Londra. După 18 ani în Regatul Unit, s-a întors acasă. E fascinată de Valea Jiului, cu o cameră video a surprins imagini, pe care apoi le împărtășește cu internauții, pentru a le arăta că au toate motivele să viziteze Valea Jiului.

„Eu am o instalație video, iar imaginile proiectate se concentrează pe Jiul de Vest din Uricani. Practic, am  filmat plimbările mele zilnice de toată iarna asta. Sunt de 2 ani în Valea Jiului, după 18 petrecuți în Anglia cu părinții. M-am întors acasă, pentru că sunt foarte multe lucruri de făcut aici, iar zonă mă inspiră în toate proiectele mele”, a spus tânăra.

Iar la expoziție n-am întâlnit doar fotografii, ci și lucruri palpabile, leacuri pentru suflet, practice, părticele din natura Văii Jiului adaptată în scop terapeutic și numai bun de luat acasă.

„Eu produc lumânări din ceară de soia, uleiuri naturale, toate 100% naturale de aici din Valea Jiului. Primăvara, vara cutreier munții Văii Jiului, culeg plantele, le usuc și apoi le prelucrez. Dacă ne plimbăm în această zonă, din 10 plante pe care le întâlnim 8 sunt medicinale. Doar că nu știm asta și n-avem destul de multă cultură spre a le învăța, deși mai sunt mulți bătrâni care încă se folosesc de natură. Noi, generațiile tinere, am cam pierdut acest obicei. Eu tocmai asta vreau, prin produsele mele, să arăt cât de multe leacuri sunt în această Vale. Eu am fost plecată la Cluj, 8 ani, am terminat peisagistică. Întoarcerea mea este strâns legată de o vorbă din zona asta: ne striga muntele înapoi. Eu m-am întors pentru a aplica aici tot ce am învățat la Cluj”, a spus Andrada Spafiu, handmade artist.

Șerban Paul, land-artistul care, prin talentul său rar și lucrările speciale, a reușit să ducă numele Văii Jiului, în cel mai bun sens pe plan național și chiar internațional. S-a alăturat și el acestei comunități Analog Valley, tocmai pentru că unde-s mulți puterea crește, și Valea poate sporește.

„Încercăm prin această mișcare să promovăm cultura și arta la noi acasă în Valea Jiului, și cât putem ne strângem, pentru a ne coagula ca și comunitate, ca oameni, nu doar ca artiști, ci ca oameni din toate domeniile. Nu mi s-a părut niciodată că Valea Jiului este Jalea Viului. La fel ca în fiecare loc, și aici există și bune și rele, dar de noi depinde ce scoatem la suprafață, dacă vrem să avem o perspectivă negativă putem să o continuăm a o avea, dacă nu putem să vedem o rază de lumina chiar și în cele mai întunecate locuri”, a spus Șerban Paul.

Marius este printre puținii care s-au încăpățânat să rămână în Valea Jiului, el alături ce ceilalți artiști vizuali din zonă a pus bazele „Analog Valley”.

„Noi, prin Analog Valley, vrem să arătăm partea frumoasă a Văii, ca lumea să vadă părțile bune care sunt aici. Mai greu de văzut din interiorul orașelor. Mult mai ușor de descoperit, dacă ridicăm puțin privirea și ne uităm la ce ne înconjoară” a spus Dragoș.

La expoziția de vineri, zeci de oameni s-au bucurat de perspectivele Văii Jiului expuse prin fotografii, lucruri palpabile sau clipuri video.

Ar fi interesantă o expoziție realizată nu neapărat de tinerii artiști înainte enumerați, care, pur și simplu, să „uite” denumirile „urâte” ale Văii Jiului, cum ar fi „Jalea Viului”, iar frumosul Văii Jiului să se instaureze pe simeze natural/ normal.

Însă ce nu trebuie să uite junii artiști e că unele dintre denumirile date Văii Jiului, cum ar fi „Valea Plângerii”, nu trebuie să dispară, să fie șterse, pentru că țin de patrimoniul istoric mineritului, de memoria dramatică a comunității.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter