12.02.2025, 10:04:54 | 0 comentarii | 314 vizualizari
Rolul jocurilor de mișcare în dezvoltarea armonioasă a copilului
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Educarea motricității la copil înseamnă să îl ajutăm să-și îmbunătățească echilibrul fizic și emoțional, să învețe treptat să-și controleze propriul corp, să fie pregătit pentru activități educaționale și relații armonioase cu cei din jur. Prin acest proces, copilul este sprijinit să se adapteze cât mai bine la mediul fizic și social. Jocul, în general, are o contribuție pe toate palierele de dezvoltare. Prin joc, simțurile copiilor sunt stimulate, își exersează mușchii, își coordonează văzul cu mișcările, ajung să efectueze mișcări sigure și în direcția dorită, iau decizii și își formează noi abilități. În perioada preșcolară, jocul ocupă un spațiu foarte important în viața copiilor, iar jocurile colective de mișcare reprezintă cele mai atractive și valoroase mijloace de învățare. Ele susțin dezvoltarea copiilor și contribuie la menținerea și îmbunătățirea stării de bine a acestora. Minunat la jocurile de acest tip este faptul că aduc beneficii personalizate fiecărui copil în parte - pe unii dintre ei îi ajută să se cunoască mai bine, altora le dau încredere să exploreze lumea înconjurătoare, în timp ce pe alți copii îi ajută să se integreze social și cultural, permițându-le să se exprime liber. Atunci când pregătim jocuri dinamice pentru copii, este important să luăm în considerare câteva lucruri: vârsta și sexul copilului, cât de bine se descurcă la exerciții fizice, dar și spațiul, timpul și materialele pe care le aveți la dispoziție. Recomandări pentru părinți Copiii de vârste diferite au stiluri de joc diferite. Jocul fizic debutează în perioada de sugar cu mișcări ritmice, aparent fără scop. Odată cu îmbunătățirea abilităților motorii grosiere, preșcolarii își exersează musculatura alergând, făcând salturi pe loc și alte activități asemănătoare. Pentru o dezvoltare fizică și emoțională echilibrată, recomandarea pentru părinți este de a practica cât mai multe jocuri exploratorii, evitându-se expunerea copiilor mici la materiale video educative și la materiale de joc orientate spre învățarea teoretică. Câteva exemple de jocuri pe care părinții le pot face acasă cu cei mici:
Pentru a crește dificultatea în timp, pe măsură ce copiii reușesc să execute cu îndemânare mișcările aferente jocurilor propuse, puteți modifica regulile jocului prin creșterea numărului de sarcini, puteți crește numărul de repetări sau puteți stabili un anumit interval de timp pentru îndeplinirea obiectivului jocurilor. Recomandări pentru educatori În cadrul educațional, jocurile de mișcare pot urmări următoarele obiective:
Jocurile colective de mișcare promovează și contribuie la dezvoltarea fizică, cognitivă și socio-emoțională și ridică în mod spectaculos starea emoțională a elevilor. În pregătirea acestora, este necesar ca educatorii să țină cont de specificul colectivului grupei (vârstă, sex), condițiile existente (spațiu, timp, materiale) și gradul de însușire a exercițiilor propuse. Jocurile dinamice se pot folosi cu succes și în aer liber, mediul natural oferind multiple posibilități pentru organizarea lor. În cadrul proiectului Start în educație, cel mai amplu program de educație timpurie din România derulat de World Vision România în parteneriat cu Fundația OMV Petrom, 3000 de grădinițe primesc kitul „ABC Grădi”. Acesta cuprinde setul de motricitate cu produse didactice ce oferă posibilitatea construirii de trasee funcționale – trasee pentru antrenarea funcțiilor motorii de bază și a echilibrului, precum și pentru dezvoltarea orientării spațiale și temporale. Traseele create pot fi parcurse pe rând de fiecare copil în parte, în grupuri prin concursuri de ștafete sau de întregul colectiv ca echipă care lucrează împreună pentru atingerea unui obiectiv comun. Utilizarea traseelor în cadrul jocurilor colective de mișcare cu reguli propuse de educator sau de copii stimulează dezvoltarea și consolidarea comportamentelor sociale pozitive, precum: respectarea regulilor, așteptarea rândului, ajutorul reciproc, cooperarea și coordonarea cu ceilalți membri ai echipei, acceptarea diversității în abilități. Mai mult, prin utilizarea traseelor, educatorii își pot propune să stimuleze capacitatea de concentrare și direcționare a atenției, memoria sau capacitatea de rezolvare etapizată a unor sarcini din ce în ce mai complexe. Utilizarea jocurilor de mișcare reprezintă un instrument esențial în sprijinul dezvoltării integrate a copiilor, oferindu-le nu doar beneficii fizice, ci și cognitive, sociale și emoționale. Creează un obicei zilnic din a te juca și a face mișcare împreună cu copilul tău, oferă-i contexte potrivite și încurajări constante în acest sens. Îl vei ajuta astfel să aibă o stare generală bună, să se integreze mai ușor, dar și să fie mai pregătit pentru a întâmpina situații noi. Pentru mai multe sfaturi și recomandări în ceea ce privește dezvoltarea copiilor cu vârste între 0 și 6 ani, părinții pot accesa o serie de tutoriale care îi încurajează și sprijină să dea startul experiențelor de învățare timpurie de acasă, pe canalul dedicat Youtube Start în Educație. La rândul lor, educatorii vor afla din tutorialele “Start în educație” cum să să sprijine părinții în procesul de dezvoltare a copiilor. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|