|
.
18.02.2025, 10:42:55 | 0 comentarii | 416 vizualizari
Din seria Jiului va mai retrograda o singură echipă
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Sparta Râmnicu Vâlcea a aruncat prosopul și a bifat primul abandon în acest sezon de Liga 3! Ultima clasată în Seria 8 a Ligii 3, sezonul 2024-2025, Sparta Râmnicu Vâlcea s-a retras din campionat înainte de ultimele trei runde ale sezonului regular. După ce a promovat în premieră în Liga 3 vara trecută, echipa pregătită de Mihai Lungan avea doar 9 puncte din 15 jocuri și un singur succes. De asemenea, a doua echipă a municipiului Râmnicu Vâlcea avea cea mai slabă defensivă din serie, cu 38 de goluri încasate și doar 19 marcate. „Suntem nevoiți să ne retragem din Liga 3. Am căutat soluții, am sperat că le vom găsi pentru a duce la bun sfârșit acest campionat, dar tot ce mai puteam face era să continuăm încă două-trei etape. Asta însemna să îi blocăm pe jucători la noi, iar până în toamnă nu și-ar mai fi găsit alte angajamente. Nu am dorit acest lucru”, a declarat Romeo Chelcea, președintele clubului Sparta Râmnicu Vâlcea. Trei dintre jucătorii care au evoluat la Sparta – Darius Preda, Alexandru Uță și Ștefan Popa – au fost transferați la FC Păușești Otăsău, favorita la titlul județean din Vâlcea. La Sparta evolua și Mihai Costea, atacant ajuns la 36 de ani, care a jucat în cariera sa pentru Chimia Râmnicu Vâlcea, FCU Craiova, FCSB, FC Voluntari, Chindia Târgoviște, Progresul București, Aro Muscelul Câmpulung, Viitorul Dăești și CS Mioveni, enumerând doar cluburile din România. Ultimele trei echipe care urmau să întâlnească Sparta vor câștiga la „masa verde”. Abandonul celor de la Sparta nu afectează foarte mult desfășurarea sezonului regular din Liga 3, Seria 8. Echipele care urmau să întâlnească formația din Râmnicu Vâlcea în ultimele trei etape vor câștiga meciurile la „masa verde” cu scorul de 3-0. Este vorba despre Gilortul Târgu Cărbunești, SCM Râmnicu Vâlcea și Speed Academy. Play-out-ul Seriei 8, unde ar fi trebuit să continue Sparta, va fi însă afectat, deoarece în cele zece etape va exista mereu o echipă care va sta. Așadar, prin retragerea celor de la Sparta, teoretic, doar o singură echipă din Seria 8 va mai retrograda din punct de vedere sportiv. Jiul are șanse la play-off Jiul Petroșani speră să prindă un loc în play-off în acest sezon și se pregătește intens în meciurile amicale. Pe 22 februarie, echipa va disputa un nou meci de verificare cu Unirea DMO, cel mai probabil la Petroșani. Cu trei etape înainte de finalul sezonului regular, Jiul ocupă locul 5, la două puncte de poziția a patra, ultima care duce în play-off. În prima etapă din acest an, programată la sfârșitul lunii februarie și începutul lunii martie, Jiul va primi vizita celor de la Unirea Bascov, ocupanta locului 3, cu șapte puncte mai mult decât petroșănenii. Apoi va urma alt meci acasă, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, iar Jiul va încheia sezonul regular în deplasare la Gilortul Târgu Cărbunești, echipă care mai are doar șanse teoretice la play-off. Cu trei victorii, Jiul poate spera la play-off, însă va depinde și de rezultatele celorlalte echipe. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



