24.02.2025,  14:43:11 | 0 comentarii | 456 vizualizari
Folosirea unor componente omologate, dar montate la un atelier clandestin, nu înseamnă automat o lucrare bine realizată!


de Ziarul Vaii Jiului

Registrul Auto Român desfășoară activități complexe pentru supravegherea pieței naționale din aria de competență, dar conștientizarea riscurilor pe care le pot genera improvizațiile este un pas esențial pentru a putea crește împreună gradul de siguranță în trafic.

Menținerea și depășirea standardelor înalte pe care RAR le aplică în activitățile de inspecție și control, prin Direcția Supraveghere Piață, presupune acțiuni organizate pe paliere multiple, dincolo de acțiunile de control propriu-zise. Noi suntem prezenți în toate domeniile cu care se intersectează un autovehicul pe parcursul perioadei de exploatare, de la piața componentelor auto, la controalele efectuate în atelierele de reparații, în stațiile de inspecție tehnică periodică sau în atelierele TLV și până în piața centrelor de dezmembrări de mașini.

Doar anul trecut am blocat, după ce am răspuns solicitărilor venite din partea autorităților vamale, 18 transporturi de componente auto neconforme cu normele europene.

Existența în piață a pieselor auto de calitate nu este o garanție că reparațiile sunt conforme, dacă operațiunile nu se desfășoară în atelierele autorizate RAR, aproximativ 12.500 la număr la finalul anului trecut. Pe site-ul www.rarom.ro este disponibilă lista service-urilor autorizate, detaliată în funcție de tipul de intervenție pentru care este autorizat service-ul respectiv. Țineți cont de faptul că un atelier autorizat pentru tinichigerie, de exemplu, nu poate efectua în siguranță intervenții asupra sistemelor esențiale ale unui vehicul!

“Le recomandăm posesorilor de autovehicule să se gândească din următoarea perspectivă la economia pe care cred că o fac atunci când aleg să meargă într-un atelier improvizat. În cazul în care calitatea lucrărilor nu este cea dorită, nu există o garanție reală pentru intervenția efectuată, iar apoi intervine dificultatea în a demonstra că autovehiculul va fost reparat în acel atelier, atunci când sesizați autoritățile. Altfel spus, acțiunile legale împotriva persoanelor neautorizate care desfășoară activități de reparații necesită mai mult timp și mai multe resurse implicate”, atenționează ing. Mihai Dogărescu, șeful Direcției Supraveghere Piață.

În paralel, RAR a implementat posibilitatea concilierii între clienți și agenții economici, o metodă prin care specialiștii noștri încearcă să medieze neînțelegerile cu acordul părților, salvând astfel timp și resurse. Concilierea este posibilă doar dacă reclamantul își manifestă acordul pentru acest proces.

Nu credem că singurul scop este acela de a aplica sancțiuni, ci de a ne asigura că tot acest lanț de activități funcționează corect pentru a atinge singurul obiectiv care contează cu adevărat: siguranța noastră în trafic, fie că suntem conducători auto, pasageri sau pietoni.

Totuși, anul trecut am desfășurat peste 4.500 de acțiuni de control în toată zona de competență (ateliere de reparații, ateliere TLV, parcuri de dezmembrări etc), iar pentru abaterile constatate s-au aplicat sancțiuni în valoare de 7.3 mil. de lei și s-au dispus măsuri complementare.

Atunci când, în urma sesizărilor și acțiunilor de control depistăm persoane fizice neînregistrate fiscal care desfășoară activități de reparații auto, sesizam autoritățile competente să investigheze din punct de vedere legal.

Vedem, așadar, că supravegherea pieței este o acțiune complexă, pe care o desfășurăm pe toate palierele pe care avem competență, cel mai nou segment fiind supravegherea pieței online. RAR își orientează resursele și spre analiza și supravegherea acestei piețe în care activează producătorii/importatorii/distribuitorii de autovehicule, echipamente, piese de schimb şi materiale destinate autovehiculelor rutiere, cât și prestatorii de servicii de reparaţii, de reconstrucţie sau de dezmembrări ale autovehiculelor rutiere.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter