29.10.2011,  12:00:34 | 0 comentarii | 700 vizualizari
Convorbiri la ziar. Istorie orală (III). Ileana GRÃœNWALD (Uziel), deportată 5 ani în lagărul 1027 Ceglovka (URSS)
Booking.com
de Marian BOBOC

„Am intrat în mină, la Tabactor, chiar în ziua Crăciunului anului 1945. Abatajul era înalt cam de 40 de cm. Minerii lucrau pe burtă. Aşa, pe burtă, aruncau cărbunele. Când am coborât prima dată, aveam lămpi de petrol, am plâns…” (I)

 

 

O nonagenară foarte activă 

Continuăm convorbirile noastre despre drama deportaţilor germani în URSS. Pentru cei care nu au lecturat şi precedentele două convorbiri, cu d-nele Ileana Reck (Murarek) şi Magdalena Burger (Flori), reluăm contextul istoric al deportării etnicilor germani din România în URSS în anul 1945.

La 31 octombrie 1944, Comisia Aliată de Control în România, adică URSS, cere  primului ministru Sănătescu arestarea cetăţenilor de origine germană.

În ultima zi a anului 1944, Jandarmeria Hunedoara-Deva primeşte ordinul de a-i aresta pe etnicii germani şi maghiari de acasă sau de la locurile de muncă şi de a-i expedia în lagărele de muncă din URSS.

Aşa cum reiese şi dintr-un document al Forumului Democrat al Germanilor Petroşani, operaţiunea de deportare a etnicilor germani „a fost susţinută de autorităţile române M.A.I., coordonate de Armata Roşie”. Pentru a vă da seama de amploarea şi de premeditarea minuţioasă a acestei cinice şi dramatice operaţiuni vom publica într-o ediţie viitoare Instrucţiunile pentru internarea unor categorii de cetăţeni de origine germană.

În 15 ianuarie 1945 începe deportarea etnicilor germani din România.

xxx

Când am auzit că d-na Ileana Grünwald (Uziel) are 91 de ani împliniţi, prima întrebare pe care i-am pus-o Mariei Botaş, cea care mi-a înlesnit întrevederea, a fost: „Se poate vorbi cu dânsa?”. Maria mi-a răspuns: „Da, tanti Uziel merge singură şi la Bucureşti”.

 Sâmbătă, 17 septembrie, într-o zi toridă de toamnă, cu un cer senin, în contradicţie cu povestea înnorată a deportării în URSS, mă prezint la blocul din cartierul Braia, din Lupeni. O întreb pe Maria dacă a vorbit cu tanti Uziel. Îmi spune că da, dar că este plecată. „Unde?”, întreb eu impacientat. „La vecini, le face nişte prăjituri”. 

Tot de la Maria mai aflu că anul trecut, când tanti Uziel a împlinit 90 de ani,  la uşa apartamentului ei au sunat copiii din bloc. Și aceştia i-au cântat „Mulţi Ani Trăiască! La Mulţi Ani!”. Apoi tanti Uziel, care face nişte prăjituri de te lingi pe degete, le-a fost gazdă bună, cum se spune. Să recunoaştem, emoţionant gestul copiilor lupeneni.

Îmbărbătat de faptul că tanti Uziel este o femeie activă la venerabila sa vârstă de 91 de ani, sun la uşa apartamentului său. Maria face prezentările şi se retrage. Explorez sufrageria unde ne aflăm. Fotografii, multe fotografii. Începem convorbirea. Tanti Uziel este, într-adevăr, o bună parteneră de discuţie. Și este şi într-o continuă mişcare. Cum rosteşte un nume, cum se ridică brusc, cu rapiditate, şi caută prin cutia de fotografii poza, ca să-mi arate personajul. Când nu găseşte vreo fotografie în cutie, tanti Uziel merge în camera cealaltă şi atâta caută, până o găseşte. Din camera mică, tanti Uziel se întoarce victorioasă cu „prada” în mână: „Uite-o, am găsit-o! Aici sunt eu când cântam la vioară!”.   

Cum tanti Uziel este născută, ţineţi-vă bine, în 1920, în Lupeni, în convorbirea noastră am încercat să surprindem nu doar drama depor­tării, ci şi atmosfera interbelică, necunoscută şi plină de farmec a Lupeniului.

Și în cazul ei, am preferat să îi folosim în interviu numele de domnişoară, Grünwald, pe care îl avea în momentul deportării, în 1945.

Aducem şi pe această cale mulţumiri d-lui Eugen Popa, prietenul nostru devotat din Lupeni, pentru insistenţele sale de a prezenta acest subiect. 

În încheierea preambulului, redau finalul discuţiei cu tanti Uziel: „Domnule, dragă, de ce nu a venit nimeni să mă întrebe de atâţia ani de zile?”…

Dată fiind consistenţa acestui dialog, vi-l vom prezenta în două episoade. Pe care trebuie să le citiţi până la capăt. Căci spre final se ascunde surpriza. O surpriză tristă… Primul episod este „romanul” devenirii domnişoarei Grünwald, dar şi al reconstituirii atmosferei interbelice a Lupeniului. 

 

Vacanţă la Câmpu lui Neag

Marian BOBOC: V-aţi născut la Lupeni la 11 iulie, în 1920. Aţi mai avut o soră, Ela Maria. Mama era originară din Anina, tata din Săcărâmb. Care este acum amintirea dumneavoastră cea mai luminoasă, la frumoasa vârstă de 91 de ani?

Ileana GRÜNWALD: Păi, copilăria. Pentru oricare om cred că acest moment al vieţii este cel mai frumos.

Marian BOBOC: Cum vă petreceaţi vacanţele?

Ileana GRÜNWALD: Păi, mergeam la Câmpu lui Neag. Tata suferea de plămâni, de astmă. Când nu mergea la băi, la Cluj, la sanatoriu la Cornuta, mergeam la Câmpu lui Neag. Aici stăteam 3 săptămâni în casa unui momârlan, nu mai ştiu cum îl cheamă. Făceam drumeţii… 

Era foarte frumos acolo. Ne-am împrietenit cu o altă familie care avea 3 copii.

 

1 Mai

Marian BOBOC: 1 Mai muncitoresc vi-l mai amintiţi?

Ileana GRÜNWALD: Aveam o fotografie făcută la Palat, când mergeam în jos.

Marian BOBOC: Mergeaţi până la Surduc?

Ileana GRÜNWALD: Alţii mergeau până la Livezeni, la Surduc. Eu nu. Eu mergeam până la Vulcan. 

 

Coloniile Lupeniului

Marian BOBOC: Ce profesie aveau părinţii?

Ileana GRÜNWALD: Tata era funcţionar la Consumul Muncitoresc şi mama era casnică.

Marian BOBOC: Unde aţi locuit prima dată în Lupeni?

Ileana GRÜNWALD: De la Școala nr. 1, prima stradă din jos, în Colonia 80 de case. Aici m-am născut. Apoi ne-am mutat în Colonia Lobstein. Și din 1945 am stat 14 într-o casă, faţă în faţă cu Casa Muzicii, care era situată în faţa Consumului Muncitoresc, în care acum stă şeful poştei. Chiar din această casă am fost ridicată.

 

De sărbători, cadouri de la renumita Eisen, croitoreasă din Berna 

 

Marian BOBOC: Cum era atmosfera sărbătorilor copilăriei dumneavoastră?

Ileana GRÜNWALD: De Paşti, părinţii ne luau haine şi pantofi noi. De Crăciun, aveam un pom foarte frumos. Ultimul pom de Crăciun a fost în 1942, pentru că în 1943 tata s-a îmbolnăvit grav, murind în 1944.

Marian BOBOC: Cum împodobeaţi bradul?

Ileana GRÜNWALD: Aveam pe pom bomboane. Puneam şi portocale…

Marian BOBOC: Și ce cadouri primeaţi de la… Moş Crăciun?

Ileana GRÜNWALD: Aveam o croitoreasă, care ne făcea haine, paltoane, pardesii. Era o croitoreasă foarte renumită în Lupeni. O chema Eisen, venise de la Berna, şi locuia în Colonia Oficianţilor, lângă mină. Casa ei mai există şi acum; mi se pare că locuieşte un inginer. Pe vremea aceea, dacă aveai un palton făcut de croitoreasa Eisen, însemna ceva, distincţie, rafinament, eleganţă. Mi-amintesc că aveam un pardesiu albastru cu nasturi îmbrăcaţi, foarte frumos era.    

Marian BOBOC: Cu colinda se venea de Crăciun?

Ileana GRÜNWALD: Da, veneau. 

Marian BOBOC: De Paşti exista obiceiul cu udatul? 

Ileana GRÜNWALD: Da, veneau şi ne udau. Primeau ouă, prăjituri. Astea erau răsplata lor.

 

Două bazine la ştrand

Marian BOBOC: Din atmosfera sărbătorilor vă propun să ieşim şi să facem o… baie. Exista ştrand în Lupeni?

Ileana GRÜNWALD: Da, exista. Am o poză cu sora la ştrand. Uite, n-am căutat-o. Era tot acolo unde e şi acum. Mergeam, dar eu nu ştiam să înot. Erau două bazine, unul mare şi unul mic. Eu intram în acela mic. Mi-aduc aminte că erau şi cabine, unde te schimbai.

 

La cinema şi la… stadion

Marian BOBOC: Frecventaţi cinematografele?

Ileana GRÜNWALD: Era jos, în centru, la Palatul Cultural. Îmi plăcea să merg la filme. Dar mergeam şi la fotbal, la meci…  

Marian BOBOC: Eraţi amatoare şi de fotbal?

Ileana GRÜNWALD: Da’ cum să nu. Aveam cunoscuţi şi prieteni printre fotbalişti.

 

Spectacolul la Palatul Cultural

Marian BOBOC: Ce spectacole erau la Palatul Cultural?

Ileana GRÜNWALD: Acum, Palatul Cultural e o ruină, atunci exista viaţă, multă viaţă în el. Era foarte frumos. Era muzică foarte bună. Veneau la Palatul Cultural trupe de teatru din Timişoara, Cluj şi din alte oraşe. Erau şi concerte de muzică uşoară, populară, operă, operetă. Acum, nu mai vine nimeni în Lupeni. 

Marian BOBOC: Lupenenii obişnuiau să meargă la aceste spectacole?

Ileana GRÜNWALD: Da, cum să nu. Sălile erau pline.

 

Învăţătoarea Schötz din Germania

Marian BOBOC: Unde aţi frecventat şcoala?

Ileana GRÜNWALD: Am făcut 4 clase la Școala Nr. 1 Lupeni, care mai există şi astăzi. Primele 4 clase, le-am făcut în limba germană. Aveam o învăţătoare, Schötz Annie, care venise din Germania. După desfiinţarea şcolii în limba germană, s-a reîntors în Germania. Am mai avut un profesor Todoi, era român. 

Pe urmă, în 1931-1932, un an am fost la Arad, la Școala profesională de lucru de mână. Aici învăţam broderie şi croitorie. Nu am absolvit-o, pentru că sora mea a rămas repetentă. Iar tata a spus că nu mă lasă singură acolo şi aşa m-am reîntors în Lupeni. Ea nu a mai umblat la şcoală, a făcut doar primele 4 clase şi un an la Arad. 

 

Pe Jiul de Vest… Dunărea Albastră 

Marian BOBOC: Dumneavoastră aţi continuat?

Ileana GRÜNWALD: Da, m-am înscris la gimnaziu, în Colonia Ștefan. Am fost la gimnaziu în Ștefan din 1933 până în 1936, când am terminat. Muzica, unde-i acolo?

Marian BOBOC: Ce anume?

Ileana GRÜNWALD: Păi, o fotografie, unde sunt eu în orchestra şcolii. Uite, am găsit-o. E făcută în 1936. Vezi, suntem 10 în orchestră. Erau 3 băieţi şi 7 fete. 

Marian BOBOC: Cine era profesor de muzică?

Ileana GRÜNWALD: Profesorul nostru de muzică era Boga. El dirija şi corul bisericii ortodoxe. 

Marian BOBOC: La ce instrument cântaţi?

Ileana GRÜNWALD: Am cântat la vioară în orchestra gimnaziului din Ștefan.

Marian BOBOC: Unde susţineaţi concertele?

Ileana GRÜNWALD: Păi, la Palatul Cultural. Cântam valsuri, ce frumos mai era… Dunărea Albastră… Fotografia e făcută după un spectacol unde am cântat Dunărea Albastră…Noi cântam şi colegii noştri, îmbrăcaţi în albastru, cântau pe scena Palatului Cultural, foarte frumos… Iar sala, unde erau prietenii, alţi colegi de şcoală, neamurile, ne aplauda…

 

De la Gimnaziul din Ștefan

Marian BOBOC: Cam câţi elevi eraţi într-o clasă de gimnaziu?

Ileana GRÜNWALD: Vreo 30 de elevi.

Marian BOBOC: Cum erau profesorii pe vremea dumneavoastră?

Ileana GRÜNWALD: Directorul era un ungur, unul gras şi solid, Maghiary Lajos. Limba franceză ne-o preda profesorul Ionescu. Nu-mi mai amintesc numele profesorului de latină, că am învăţat şi latină. Profesor diriginte era Maszka, era de matematică. Nu erau severi. Ne făcea plăcere să mergem. Numai că era departe, tocmai sus în Ștefan. Mergeam pe jos. Dar nu ocoleam, mergeam pe pârtie, pe scurtătură. Iar directorul stătea la geam şi ne vedea. Nu ne lăsa să venim pe acolo, pe scurtătură, că era o prăpastie, şi îi era teamă să nu cădem în ea. Dar noi tot pe acolo veneam, că era mai scurt. Ce, eram proşti, să ocolim atâta?   

 

Sortator de mătase. Nemţii de la Vâscoza

Marian BOBOC: După absolvirea gimnaziului care a fost traiectul dumneavoastră existenţial?

Ileana GRÜNWALD: Pe urmă, în 12 august 1938, m-am angajat muncitoare la Vâscoza. Lucram ca sortator, cu nemţii. Am lucrat la toate secţiile, depănat, sortare, împachetare. 

Marian BOBOC: Ce împachetaţi?

Ileana GRÜNWALD: Împachetam mătase. Erau trei maşini. Aveam cutii de cartoane, pe care noi le făceam, şi 5 kg de mătase erau un pachet. Noi făceam pachete, care erau duse apoi la ţesătorie.

Marian BOBOC: Când v-aţi angajat, erau multe muncitoare la Vâscoza?

Ileana GRÜNWALD: Da, cam 1.000. La sortare, la împachetare erau numai femei în halat alb, cu bonetă. Era foarte frumos. 

Marian BOBOC: Aţi spus că lucrau şi nemţi la Vâscoza. Ca să parafrazez, ce căuta neamţul la Lupeni?

Ileana GRÜNWALD: Păi, maşinile de filaj şi de răsucit erau din Germania. Ei au venit ca să ne înveţe să lucrăm cu ele şi să le întreţină. Erau cei mai mulţi, tehnicieni, ingineri, specialişti. Au stat vreun an la Vâscoza, până ce ne-au învăţat. Ei locuiau la Vulcan. Și de acolo făceau naveta la Lupeni.  

 

Felurite neamuri prin colonii

Marian BOBOC: Aţi trăit în 80 de căşi, în Lobstein. Care era viaţa în coloniile muncitoreşti ale Lupenilor?

Ileana GRÜNWALD: Erau tot felul de neamuri, români, unguri, nemţi, polonezi, ţigani, ruteni… Rutenii stăteau în Colonia Ștefan. Era o viaţă liniştită. De mic copil, am vorbit 3 limbi: româneşte, ungureşte şi, acasă, nemţeşte. Nu existau probleme între neamuri. Că ăla era rutean, sau ăla neamţ…

 

Parfumul prăvăliilor evreieşti

Marian BOBOC: Unde erau situate prăvăliile evreieşti?

Ileana GRÜNWALD: Pe strada Minerului. Dintre ele au mai rămas doar câteva. Pe strada aia erau numai evrei. Magazine, cârciumi…

Marian BOBOC: De care negustori evrei vă mai amintiţi?

Ileana GRÜNWALD: Era un Lobin, care avea magazin de stofe. Pe urmă, era unul, tot Lobin, care avea o cârciumă. Alt Lobin avea ceasornicărie. Ei au fost 3 fraţi, toţi negustori. Tot pe strada Evreilor, unde este podul acela care se mişcă, era Rainer. Avea o casă frumoasă, cu etaj. Parcă la inundaţiile din ’40 a luat-o Jiul. Și pe a altui evreu, vecin cu Rainer. La inundaţiile alea, Jiul trecuse peste podul de la mină. Vă daţi seama ce mare era Jiul atunci?

Marian BOBOC: Cum arăta o prăvălie evreiască? Ce se vindea?

Ileana GRÜNWALD: De toate. Stofe, haine, metraje. Dar vindeau pe credit. De aceea, lumea cumpăra de la ei. Luai azi şi plăteai când primeai salariul. 

Marian BOBOC: Fiind o comunitate importantă de evrei, exista şi o sinagogă…

Ileana GRÜNWALD: Da, au avut, tot acolo, pe str. Minerilor. Dar au 

stricat-o. Acesta, popa Corpadea, ştii?!

Marian BOBOC: Nu. Ce s-a întâmplat?

Ileana GRÜNWALD: După ce a fost dărâmată sinagoga, din materialul de construcţii al acesteia şi-a făcut popa Corpade casa sus, la spital.

Marian BOBOC: Aţi avut colegi evrei?

Ileana GRÜNWALD: Da, uite, asta din clasele III-IV! Să-ţi spun colegii evrei: pe rândul 1 – Robert; pe rândul II – Ela Katz, Magda Zemann; pe rândul III – Eliza Nădăl, Țuţu Rainer, Dori Laibovici; pe rândul IV – Braun, Oscar Molek. 

Marian BOBOC: Evreii au însemnat ceva pentru comunitatea lupeneană. Mai sunt evrei în Lupeni?

Ileana GRÜNWALD: Nu mai ştiu decât de dl. dr. Benedek. Atât...

 

Viaţa comunităţii germane. Heim-ul

Marian BOBOC: Până la deportarea dumneavoastră, din 1945, germanii din Lupeni aveau o viaţă comunitară?

Ileana GRÜNWALD: Ne întâlneam la Heim. Toţi trebuia să ne înscriem la Heim, aşa era atunci. Și noi eram înscrişi. Dar nu am făcut politică.

Marian BOBOC: Dar ce făceaţi la Heim?

Ileana GRÜNWALD: Cursuri de gospodină. Duceam de acasă diferite produse alimentare şi învăţam să gătim. Apoi, făceam cursuri de lucru de mână. Învăţam să croşetăm, să împletim.

Nemţii din Lupeni mai aveau şi cor şi fanfară. Dar eu nu am cântat în ele, eu cântam la vioară.

(va urma)

 


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 5 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





* * *
* * *
Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!



* * *










* * *
Promovare
Catalog Sisteme Expo
0721 722227
Display-uri
Publicitare 2020
0721 722227
Promoţionale 2020
office [at] confortmedia.ro
0721 722227





Publicitate
Newsletter