Articole de acelasi autor

Uricani. Exemplu de atitudine cetățenească

Vulcan. Situație nemaiîntâlnită

Uricani. Buhăescu are sprijin de la București

Zi de hram la biserica din Valea de Brazi

Vulcan / Secvențe din Săptămâna Mare și de la Învierea Domnului

Uricani / O soluție care să rămână

Vulcan - Invitație în parc

Uricani / Flori plantate de femei cu nume de flori

Vulcan. Lucrări cu prioritate

Uricani. Dănuț Buhăescu se laudă cu producătorii locali

Vremea frumoasă de sâmbătă a făcut ca Mănăstirea Prislop să fie plină de pelerini. În parcări de abia puteai să găsești un loc liber. Puteau fi văzute autoturisme din toate județele țării. La fel și autocare pe parbrizele cărora scria „Pelerinaj Prislop”.

Grupurile de

credincioși erau însoțite de către un preot-ghid care, înainte de intrare în așezământul monahal, le făcea pelerinilor un scurt rezumat a ceea ce urmau să vadă. De fapt, scopul tuturor era acela a ajunge la mormântul Cuviosului Mărturisitor Arsenie de la Prislop, așa cum a fost denumit părintele Arsenie Boca după canonizarea sa, petrecută la 28 noiembrie 2024. Este a nu mai știu câta oară de când la urmă semnatul merge la Prislop, dar prima de la trecerea sa oficială în rândul sfinților neamului nostru.

Se formaseră cozi

la chioșcurile la care se vând lumânări și obiecte de cult, erau mulți și aceia care puneau acatiste și intrau în bisericuța al cărei interior se află în renovare, dar și alții care așteptau să le vină rândul, ca să ia apă de la izvor. În liniște așteptau și cei care voiau să ajungă la mormântul Sfântului Ardealului, așa cum continuă să i se spună părintelui Arsenie Boca. Câteva călugărițe făceau curat la mormintele maicilor trecute în veșnicie. Lângă fiecare cruce ardea câte o candelă și erau puse flori. Buchete și ghivece de flori se aflau, ca întotdeauna, și în baldachinul în care se află mormântul sfântului. De aceea acest loc mai este numit cel în care florile nu se ofilesc niciodată.

În jur

de cincisprezece-douăzeci de minute de stat la rând îți lua, ca să ajungi la mormânt. Foarte puțin în comparație cu ce era cu ani în urmă, când se stătea câte un ceas, dacă nu chiar mai mult. O călugăriță avea grijă ca persoanele cu copii mici, cele foarte în vârstă sau cu handicap să intre în față. Oamenii se opreau înaintea mormântului, sărutau crucea sau frecau de lemnul ei felurite obiecte de îmbrăcăminte aduse spre a fi purtate, apoi, de cei bolnavi, și se rugau. Erau rugi fierbinți care, sperau enoriașii, prin intermediul sfântului cuvios mărturisitor, vor ajunge mai degrabă la bunul Dumnezeu. La plecare fiecare dintre ei, dar mărturisesc că și eu, avea un sentiment de liniște sufletească, de împăcare cu sine însuși. Unul pe care-l ai de fiecare dată când ieși dintr-o mănăstire. Numai că, după o rugăciune la mormântul sfântului de la Prislop, sentimentul acesta pare mai diferit.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.