16.03.2025,  10:38:27 | 0 comentarii | 569 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Mănăstirea Prislop. Mii de pelerini la mormântul Cuviosului Mărturisitor Arsenie


de Gheorghe OLTEANU

Vremea frumoasă de sâmbătă a făcut ca Mănăstirea Prislop să fie plină de pelerini. În parcări de abia puteai să găsești un loc liber. Puteau fi văzute autoturisme din toate județele țării. La fel și autocare pe parbrizele cărora scria „Pelerinaj Prislop”.

Grupurile de

credincioși erau însoțite de către un preot-ghid care, înainte de intrare în așezământul monahal, le făcea pelerinilor un scurt rezumat a ceea ce urmau să vadă. De fapt, scopul tuturor era acela a ajunge la mormântul Cuviosului Mărturisitor Arsenie de la Prislop, așa cum a fost denumit părintele Arsenie Boca după canonizarea sa, petrecută la 28 noiembrie 2024. Este a nu mai știu câta oară de când la urmă semnatul merge la Prislop, dar prima de la trecerea sa oficială în rândul sfinților neamului nostru.

Se formaseră cozi

la chioșcurile la care se vând lumânări și obiecte de cult, erau mulți și aceia care puneau acatiste și intrau în bisericuța al cărei interior se află în renovare, dar și alții care așteptau să le vină rândul, ca să ia apă de la izvor. În liniște așteptau și cei care voiau să ajungă la mormântul Sfântului Ardealului, așa cum continuă să i se spună părintelui Arsenie Boca. Câteva călugărițe făceau curat la mormintele maicilor trecute în veșnicie. Lângă fiecare cruce ardea câte o candelă și erau puse flori. Buchete și ghivece de flori se aflau, ca întotdeauna, și în baldachinul în care se află mormântul sfântului. De aceea acest loc mai este numit cel în care florile nu se ofilesc niciodată.

În jur

de cincisprezece-douăzeci de minute de stat la rând îți lua, ca să ajungi la mormânt. Foarte puțin în comparație cu ce era cu ani în urmă, când se stătea câte un ceas, dacă nu chiar mai mult. O călugăriță avea grijă ca persoanele cu copii mici, cele foarte în vârstă sau cu handicap să intre în față. Oamenii se opreau înaintea mormântului, sărutau crucea sau frecau de lemnul ei felurite obiecte de îmbrăcăminte aduse spre a fi purtate, apoi, de cei bolnavi, și se rugau. Erau rugi fierbinți care, sperau enoriașii, prin intermediul sfântului cuvios mărturisitor, vor ajunge mai degrabă la bunul Dumnezeu. La plecare fiecare dintre ei, dar mărturisesc că și eu, avea un sentiment de liniște sufletească, de împăcare cu sine însuși. Unul pe care-l ai de fiecare dată când ieși dintr-o mănăstire. Numai că, după o rugăciune la mormântul sfântului de la Prislop, sentimentul acesta pare mai diferit.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter