18.03.2025, 14:51:53 | 0 comentarii | 1037 vizualizari
GALERIE:
![]()
La doar 20 de ani, / Niculina transformă coafura în artă
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
O tânără din Valea Jiului, la doar 20 de ani, transformă orice podoabă capilară în coafuri demne de artă, făcând orice femeie să strălucească. Pasiunea pentru aranjarea părului o are din copilărie, iar acum, s-a specializat cu cei mai importanți hairstyliști din Europa și a început să susțină propriile cursuri. Coafeze din toată România vin la Niculina, pentru a deprinde ultimele tehnici în acest domeniu. Nu există doamnă sau viitoare mireasă din Valea Jiului care să nu fi auzit de Niculina, tânăra cu mâini de aur, care transformă orice păr, în coafură demnă de artă. La doar 20 de ani, deși am crede că e nouă în domeniul beauty, Niculina, o tânără de loc din Petrila, are o experiență de 10 ani. Pasiunea pentru coafuri și-a descoperit-o încă din copilărie. A început cu părul păpușilor, a continuat cu cel al verișoarele, iar mai apoi, ajutată și de YouTube, a ajuns să realizeze coafuri tot mai complicate. „Această pasiune mi-am descoperit-o de când eram mică, când, în joacă, o împleteam pe verișoara mea. Mai apoi, la 12 ani, am primit cadou un cap de manechin pe care am început să exersez coafuri, împletituri, după modele ce le vedeam pe YouTube”, a spus Niculina. La nici 14 ani, Niculina a început să aibă propria sa agendă, care era plină de programări care începeau cu noaptea-n cap, pe la 5 dimineața, și se încheiau seara târziu. Cu perseverență și pasiune, tânăra și-a descoperit vocația în viață, iar astăzi are propriul său salon. Pentru că vrea să ofere femeilor care aleg să se lase transformate de mâinile ei cele mai bune servicii, Niculina a trecut de la YouTube, la cei mai importanți hairstyliști, ale căror cursuri le-a urmat. Victoria Schimbător sau maestrul mondial în arta coafurii Georgy Kot, două somități în domeniu, sunt cei de la care Niculina a învățat meserie. Acum, pentru că are un bagaj de cunoștințe extrem de vast, a început să le împărtășească, organizând cursuri la Petroșani. „Ideea de a preda cursuri mi-a venit atunci când am simțit dorința de a împărtăși și cu ceilalți pasionați în domeniu toate informațiile și tehnicile pe care le-am dobândit în cursurile urmate de mine. Și pe viitor îmi doresc să extind partea de cursuri cu un curs de bază, cursuri de perfecționare. Și îmi doresc foarte mult și unul de coafuri elaborate, texturi extinse și tot ce am învățat în academia doamnei Victoria„ a mai adăugat Niculina. Și odată ce a anunțat că susține cursuri, coafeze din întreaga țară au contactat-o. În weekendul trecut 3 doamne din Sibiu au fost la Petroșani pentru a urma cursurile Niculinei. „Pentru faptul că am văzut foarte multe frizuri wow la Niculina, am ales să vin aici la Petroșani pentru a învăța de la ea, ultimele tendințe în acest domeniu”, a spus una dintre cursante. Pe lângă cursuri, Niculina este numită în Valea Jiului coafeza mireselor, pentru că majoritatea domnișoarelor își doresc ca în cea mai specială zi din viața să fie cele mai frumoase. Pentru sezonul de nunți de anul acesta, agenda Niculinei este deja plină. Ca să vă faceți o idee, anul trecut a aranjat aproape 100 de mirese. Doar într-o zi, a reușit să ajungă la performanța de a coafa 7 mirese. „Salonul The Mood Beauty Studio, aici unde toate fetele mă găsesc, este cumva rodul muncii mele. Aici transform orice podoabă capilară, și tot aici le învăț și pe cele care doresc, că orice coafură poate fi o operă de artă. Cu răbdare și bineînțeles pasiune”, a încheiat Niculina. Niculina este dovada că, prin muncă, dedicare, pasiune și perseverență, orice vis poate deveni realitate chiar și în Valea Jiului. La doar 20 de ani, are propria sa afacere, una de succes, și mai ales plină de satisfacții profesionale. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|