|
.
31.03.2025, 14:19:08 | 0 comentarii | 885 vizualizari
GALERIE:
FOTO
„After school” gratuit - prin voluntariatul profesorilor
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Elevii din ciclul primar, care învață la Școala 2 din cadrul Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroșani, vor beneficia de „after school” gratuit. Cadrele didactice vor pregăti copiii suplimentar, în mod voluntar, totul pentru a veni în sprijinul lor. „Școala după școală” începe de luna viitoare și se fac demersuri de extindere și pentru anul școlar următor. Vor scăpa de grija temelor pentru acasă, pe care le vor putea face tot la școală, iar cei care poate, din varii motive n-au înțeles lecția de clasă, o pot aprofunda chiar cu cadrul didactic. Vorbim de elevii din ciclul primar de la Școala 2 din Petroșani, care din aprilie, vor avea la dispoziție, prin voluntariatul cadrelor didactice, programul „școală după școală” sau „after school” cum mai este cunoscut. Acest concept s-a dovedit a fi un succes, așa că conducerea Colegiului Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroșani a decis extinderea lui,și la ciclul primar. „Cadrele didactice de la învățământul primar, începând de luna aceasta, vor face un program de activități de sprijin, gen școală după școală în acest an școlar, cât a mai rămas pentru modulul următor, gratuit, fără contribuția părinților. Am depus, de asemenea, și pentru obținerea aprobării pentru școală după școală, pe anul școlar viitor, la fel, gratuit, prin voluntariatul cadrelor didactice pentru copiii de la învățământul primar, deoarece, cei de la învățământul gimnazial au beneficiat de acest gen de activități de sprijin printr-un proiect. Ne-am gândit că ar fi foarte bine, ca și învățământul primar să beneficieze de astfel de activități, toate pe bază de voluntariat al cadrelor didactice”, a declarat Mihaela Marița - director Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Petroșani. Programul „Școala după școală” este complementar activității școlare obligatorii și oferă oportunități de învățare formală și nonformală pentru consolidarea competențelor, învățare remedială și accelerare a învățării prin activități educative, recreative și de timp liber. Reamintim că Guvernul PSD-PNL-UDMR-Minorități trebuie să mărească salariile profesorilor în acest an, după cum a promis premierul Ciolacul la greva generală a profesorilor. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



