12.05.2025, 13:33:07 | 0 comentarii | 440 vizualizari
UPET. Baza sportivă așteaptă finanțarea
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Cu toate documentele finalizate și chiar proiectul depus pe lista de sinteză, UPET așteaptă aprobarea finanțării pentru modernizarea bazei sportive din dealul institutului. Proiectul - unul extrem de important pentru mediul academic de aici, mai ales în contextual în care se vrea chiar și o specializare în domeniul sportiv - așteaptă finanțarea de câțiva ani. Universitatea din Petroșani așteaptă finanțarea pentru proiectul ambițios de modernizare a bazei sale sportive. Au fost finalizare și îndeplinite toate condițiile, atât că deocamdată nu sunt bani, nici pentru acest proiect, nici pentru celelalte, introduse pe lista de sinteză. În aceste condiții, nu este decât de așteptat. „Este un proiect depus de doi ani și ceva, aproape de 3 ani, aprobat prin toate etapele și verificările financiare și tot. Suntem chiar pe lista de sinteză, undeva printre primele proiecte. Însă, în decursul anilor s-au depus mii de astfel de proiecte, așa că așteptăm finanțarea. Acum, sperăm că, dacă s-a pus accent pe baze sportive tocmai în ideea de a crește performanța sportivă, noi aici avem și o echipă de rugby, avem taekwondo, avem schi, și dorim să lărgim acest spectru al sportului de performanță, mai ales prin faptul că pregătim acreditarea unei specializări pentru educație fizică și sport”, a declarat Sorin Radu - rectorul Universității din Petroșani. Proiectul prevede refacerea totală a bazei sportive, inclusiv stadionul, terenul de rugby, tribunele și celelalte două terenuri. Se va demola sala de sport existentă și se va construi una nouă, capabilă să găzduiască competiții naționale și internaționale de handbal, volei, baschet. Se va amenaja o mini-bază de cazare, cu 28 de camere pentru echipele vizitatoare. Proiectul reprezintă un pas semnificativ pentru UPET în consolidarea statutului său de instituție de învățământ superior de top, dedicată excelenței academice și sportive. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|