|
.
03.11.2011, 10:32:02 | 0 comentarii | 712 vizualizari
În sala Clubului din Vulcan, / Spectacol realizat de copii pentru copii
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Cei mici merită cu prisosinţă o zi numai a lor. O zi în care să aibă parte de activităţi distractive, de spectacole, de momente artistice.
Școala Generală Nr. 4 Vulcan, în parteneriat cu Asociaţia Părinţilor, în al cărei Comitet Director sunt doamna Elena Crîmu - preşedinte şi Mihai Școruş - secretar, alături de profesori voluntari înscrişi în acest proiect, a pregătit un spectacol în care copiii au fost actori, cântăreţi şi dansatori. Acţiunea a avut loc în ziua de joi, 3 iunie, în sala de spectacole a Clubului Sindicatului EM Vulcan. În deschiderea festivalului a evoluat în faţa invitaţilor grupul folcloric “Doruleţ”, condus de doamna institutor Doina Bughe. Au urmat apoi câteva surprize pregătite de elevii Școlii Generale Nr. 4 Vulcan, care au interpretat piese cu personaje din poveşti. Programul artistic prezentat de aceşti copii minunaţi, care au fost şi realizatori, şi protagonişti, a evidenţiat toate aspectele din viaţa copilului, curios să descopere lucruri noi, să râdă când este fericit şi să plângă când este mustrat pentru greşelile făcute. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



