26.05.2025,  14:17:43 | 0 comentarii | 512 vizualizari
Fotbal. Liga 3. Emoțiile și-au spus cuvântul


de Loredana JUGLEA
  • Victorie categorică a oaspeților 

Returul semifinalei barajului de promovare din Liga 3 în Liga 2 dintre Minerul Lupeni (locul 1 în play-off-ul Seriei 9 din Liga 3) și CSM Olimpia Satu Mare (locul 2 în play-off-ul Seriei 10 din Liga 3) a fost unul fără istoric.

Filmul meciului

Deși în tur rezultatul a fost remiză, 2-2, în meciul al doilea formația din Satu Mare s-a impus cu 4-0.

Primul gol a venit în urma unei erori în defensiva Minerului Lupeni, de care a profitat, în minutul 25, Samuel Șanta și a deschis scorul în partida retur. Până la pauză, CSM Olimpia Satu Mare a reușit să mai marcheze un gol și să aibă avantaj de două goluri pe tabelă, punctând, în minutul 28, Alin Văsălie.

Meciul părea deja tranșat de oaspeți, dar lucrurile au devenit și mai clare în minutul 62, când a marcat Tudor Lucaci.

Din minutul 80, Minerul Lupeni a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea directă a lui Răzvan Dulap, iar în minutul 81 a fost stabilit scorul final. A făcut 4-0 Mohamed Abdoul Junior Diomande, care și-a trecut numele pe lista marcatorilor cu un șut din careu, în urma unei lovituri libere.

Laude pentru fanii Lupeniului

„Calificarea noastră în finală este pe deplin meritată. Am muncit mult pentru acest obiectiv, iar rezultatul vorbește de la sine. Astăzi, echipa a demonstrat că prima repriză de miercuri a fost doar un accident. Fiecare jucător a dat tot ce a avut mai bun, evoluând disciplinat și concentrat din primul până în ultimul minut, exact așa cum am stabilit înaintea meciului.

Această victorie este valoroasă nu doar din punct de vedere sportiv, ci și ca mesaj de echipă: suntem pregătiți pentru finală. Dorim să mulțumim în mod special galeriei adversarilor noștri pentru aplauzele și încurajările de la finalul meciului. Suporterii din Lupeni au dat dovadă astăzi de un spirit sportiv remarcabil, rar am văzut un public atât de corect și respectuos. Le datorăm respectul nostru!”, a spus antrenorul Alexandru Botoș, conform paginii de Facebook a CSM Olimpia Satu Mare.

În cealaltă semifinală, Poli Timișoara a învins Minaur Baia.

În finala pentru Liga 2, CSM Olimpia Satu Mare va întâlni Politehnica Timișoara (locul 2 în play-off-ul Seriei 9). A fost 2-1 pentru timișoreni după primele 90 de minute, iar rezultatul s-a menținut și după cele două reprize adiționale. S-a ajuns la penalty-uri, unde Poli Timișoara a învins cu 7-6.

Confruntarea tur va avea loc sâmbătă (31 mai), de la ora 18:00, la Satu Mare, iar returul va avea loc miercuri (4 iunie), de la ora 17:30, la Timișoara.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter