|
.
01.06.2025, 14:20:02 | 0 comentarii | 645 vizualizari
Unificarea fotbalului jian
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
O singură echipă care să reprezinte Valea Jiului în fotbalul românesc, aceasta este propunerea după ce Minerul Lupeni a fost aproape de promovarea în Liga 2. Primarul din Petroșani susține că a avut discuții în acest sens. Minerul Lupeni a fost la câțiva pași de o promovare în Liga 2, la finalul primului sezon de la revenirea în Liga 3. După un asemenea parcurs s-a ajuns la concluzia că Valea Jiului merită să aibă din nou o reprezentantă cel puțin la nivelul Ligii 2, dacă nu chiar la prima ligă. Unul dintre cei mai importanți oameni de sprijin ai echipei din Lupeni, Emil Părău, dar și primarul din Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, sunt două dintre vocile care susțin formarea unei singurele echipe puternice care să reprezinte Valea Jiului în fotbalul național superior Ligii 3. Minerul Lupeni a fost aproape de o promovare în Liga 2, unde a fost ultima dată în sezonul 2010-2011. Minerul Lupeni, echipă nou-intrată în Liga 3 vara trecută, a încheiat sezonul regular pe locul 2 în Seria 9, iar în play-off a reușit să o depășească pe Poli Timișoara, astfel că a terminat campionatul pe locul 1. A mers în faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2, unde a întâlnit a doua clasată din Seria 10, pe CSM Olimpia Satu Mare, în fața căreia a cedat în dublă manșă. După un 2-2 dramatic la Satu Mare, egalată de la 2-0 cu golul primite în minutele 90+7 și 90+10, cu toate că avea un om în plus pe teren, Minerul a cedat pe teren propriu, cu scorul de 0-4. Astfel, Lupeniul a ratat revenirea în Liga 2 după o pauză de 15 ani, însă rămâne cu entuziasmul creat în jurul Minerului. Emil Părău propune ca autoritățile din Valea Jiului și oamenii de afaceri să se implice cu toții la o singură echipă din zonă, care să-i reprezinte. Experiențele trăite în acest sezon i-au făcut pe cei de la Lupeni să își dorească mai mult, iar Emil Părău, sponsorul clubului Minerul, spune că ar fi bine ca toată Valea Jiului să susțină o singură echipă. Nu vorbește neapărat despre Minerul, ci își dorește ca oamenii de afaceri și autoritățile din Valea Jiului să se unească pentru a forma un club puternic. Principalele orașe din zona Văii Jiului sunt Petroșani, Lupeni, Vulcan, Petrila, Aninoasa și Uricani. Lupeniul a avut echipă în Liga 2 ultima dată în sezonul 2010-11, când s-a retras din competiție, în timp ce Petroșaniul a avut echipă la Liga 2, pe Jiul, până în sezonul 2009-2010, când a retrogradat. „Vrea Valea Jiului să aibă echipă de Liga a 2-a? Este foarte simplu din punctul meu de vedere. Ne unim toți, pentru că numai prin unire poți să faci acest lucru, decât să ținem două echipe care să facă față în Liga a 3-a, ca să nu mai visăm mai departe. Unim echipele, facem o echipă, lăsăm orgoliile pe Valea Jiului și atunci avem o echipă de Liga a 2-a. Vin și privații din Valea Jiului, că har Domnului sunt destui care să aibă niște bani în buzunar, și împreună cu autoritățile locale din toate localitățile facem o echipă, de ce nu, cu care să visăm să ne ducem la barajul să ajungem și noi la Liga 1, nu la Liga a 2-a”, este părerea lui Emil Părău, finanțator al echipei Minerul Lupeni, echipă susținută și de Consiliul Local al Municipiului Lupeni. FC Valea Jiului a fost denumirea lansată ca propunere pentru echipa care să reprezinte în fotbalul românesc Valea Jiului. Tiberiu Iacob-Ridzi spune că a avut discuții cu colegii primari despre acest subiect. Valea Jiului dă cel mai titrat club din întreg județul Hunedoara, la acest capitol Jiul Petroșani fiind peste Corvinul Hunedoara. Edilul Tiberiu Iacob-Ridzi spune că a purtat o astfel de discuție cu primarii din zonă, însă nu au ajuns la un numit comun. „Am avut aceste discuții și cu o parte dintre colegii mei primari. Deocamdată, nu am reușit să ajungem la un numitor comun, dar vreau să-i felicit pe cei de la Lupeni pentru rezultatul extraordinar. La Petroșani, Jiul a terminat pe locul 1. E adevărat, în play-out, locul 5 în campionat. Dar, pentru anul viitor, ne propunem să intrăm în primii patru și să obținem un rezultat cât mai bun”, a spus Iacob-Ridzi în cadrul unei emisiuni. În acest sezon, CSM Jiul Petroșani a fost repartizată de FRF în altă serie a Ligii 3 decât cea în care a fost Minerul Lupeni. A activat în Seria 8, unde a terminat pe locul 1 în play-out, după multe rezultate cu cântec. Sunt puțini oameni de sport care cred în acest proiect la nivel de discuție. Și asta pentru că orgoliile dintre cele două cluburi au fost dintotdeauna. „E ca și cum ar face fuziune Steaua cu Dinamo", ne spunea un antrenor. (cam deplasată comparația... n.r.) Rămâne de văzut cum se va finaliza această discuție. Surse demne de încredere spun că Jiul vrea chiar din vară să își facă o echipă cu o altă față, și în acest sens chiar jucători de la Lupeni au fost contactați pentru noul proiect. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



