O discuţie cu faimosul arbitru Ioan Danciu am plănuit-o de mult. Ne-am întâlnit de mai multe ori şi, de fiecare dată, ne propuneam  să stăm de vorbă despre fotbal şi despre lumea în care trăim. Am amânat de fiecare dată o întâlnire în care să discutăm între patru ochi iar discuţia noastră să fie înregistrată pentru ziar.

Numărul 500 al Ziarului Văii Jiului ne-a pus în faţa inevitabilului. Aşa că, zilele trecute, ne-am întâlnit la o terasă din centrul Petroşaniului şi, în faţa unei cafele şi a unei sticle de apă plată, am discutat despre o mulţime de lucruri care nu aveau o legătură evidentă cu fotbalul. Sigur că dacă Ioan Danciu nu ar fi fost arbitru sau observator federal, el nu ar fi fost niciun om de lume. El a reuşit să îmbine autoritatea de pe terenul de fotbal cu farmecul personal din afara terenului. Danciu spune vorbe memorabile, cântă “live” cântecele zonei din care provine şi are umor. Rolul ziaristului într-o discuţie cu fostul mare arbitru e doar acela de a pune întrebări scurte şi de a asculta, atent, dezvoltarea subiectului propus. Intertitlurile care fragmentează această discuţie fac inutilă şi transcrierea întrebării. Orice cititor inteligent (şi de care ZVJ-ul nu duce lipsă) o subînţelege. Chiar dacă cel care semnează  textul acestui interviu nu a fost, întotdeauna, de acord  cu cele afirmate de dl. Danciu, el a socotit că cititorul e interesat, în primul rând, de ceea ce crede azi un fost mare arbitru şi, prin urmare, a transcris exact discuţia avută. Credem că cititorii noştri vor fi fericiţi. Radiografia făcută de un arbitru inteligent societăţii româneşti de azi şi de ieri este memorabilă. Poţi să fii sau nu de acord cu cele citite dar, în mod cert, aceste pagini nu te vor  lăsa indiferent.  (Mihai BARBU) 

 

Prietenia şi iubirea, după sănătate, sunt cele mai importante lucruri

La vârsta mea de 58 de ani am văzut viaţa de jos în sus, cu toate mizeriile, cu bunele şi cu relele ei, plecând în lume din satul Petros, cătunul Valea Muscelului, comuna Baru din Țara Haţegului. Cred că deţin un record întrucât am călcat în toate localităţile rurale şi urbane din judeţul Hunedoara. Am cunoscut o mulţime de oameni. Aşijderea, am fost datorită arbitrajului şi mineritului, în mai toate localităţile ţării şi am vizitat toate marile întreprinderile importante ale ţării. Inclusiv pe cele militare, acolo unde se intra foarte greu. Am bătut ţara în lung şi lat să aduc forţă de muncă pentru minerit. N-am să judec pe nimeni, niciodată, dar pot să am opinii. Dorinţa mea ar fi ca toţi cititorii şi, în special cei tineri, să ia ce-i bun şi ce le foloseşte în viaţă. Pentru că, la urma urmei, ăsta-i rolul nostru pe acest pământ întrucât vine o vreme când nu luăm nimic cu noi. Trebuie să-i influenţăm pozitiv pe cei care vin după noi. Consideră mediul în care trăieşti o bază şi nimic nu se poate face fără oameni şi fără prieteni. Poate prietenia şi iubirea, după sănătate, sunt cele mai importante lucruri. Toată viaţa mi-a plăcut să trăiesc frumos şi acum o să spun şi o să comentez câteva expresii pe care le-am formulat după o experienţă de viaţă.

Toată viaţa mi-a plăcut să trăiesc printre deştepţi...

Dacă trăieşti între oameni care au avut relaţii la bibliotecă şi la librărie, chiar dacă nu eşti dotat de la natură, ai şansă să progresezi. Este bine să trăieşti şi să cunoşi toate patimile sociale, cu bunele şi cu defectele lor. Dacă eşti deştept o să iei ce-i bun. Civilizaţia nu a aparţinut niciodată amărâţilor. Ea, întotdeauna, a fost făcută de o elită care se gândeşte la progresul social pe termen lung. Eu provin dintr-o zonă superbă, Țara Haţegului, cu oameni minunaţi. Deşi ştiam să scriu şi să citesc înainte de a merge la şcoală, tatăl meu - care era perceptor în satul Petros - mă ţinea la vacă, într-o educaţie spartană. Eu dădeam impresia că sunt un rebel şi nu eram cotat prea bine. La un moment dat, m-am rugat la Dumnezeu să-mi moara vaca şi să devin om liber. În 1963, în noiembrie, când a murit Kennedy,  aveam aproape 12 ani. Tata era abonat la „Scânteia” şi eu citeam tot ce se scria atunci despre moartea faimosului preşedinte american. Natural, că eram dezamăgit că un asemenea preşedinte a fost asasinat şi îmi ziceam: „Dă, Doamne, să cresc eu mare să văd Dallasul, acolo unde a fost asasinat J.F. Kennedy”. Dumnezeu a fost bun cu mine şi am ajuns să văd Statele Unite în 1991. Dallasul l-am văzut de 5 ori, iar Statele Unite de 9 ori.

 

Datorez totul arbitrajului şi mirajului fotbalului... 

Dacă nu eram arbitru, nu aş fi fost invitat să oficiez, de cinci ori, la Cupa Mondială pentru juniori de la Dallas. Și nu l-aş fi putut cunoaşte pe Ross Perot, fost candidat la preşedenţia Americii, pe Alan Rotenberg –preşedintele Federaţiei americane de fotbal, pe Michel Platini, pe Lev Iaşin, Pele, Eusebio, Gerd Muller, Franz Beckenbauer - campion mondial atât ca jucător cât şi ca antrenor. Dar, nu în ultimul rând, cel mai drag mie a fost Vasile Danciu din Las Vegas, cel pe care l-am cunoscut la Campionatele Mondiale din America din 1994. De atunci am devenit prieteni de nedespărţit deşi între noi se întinde un Ocean. Întâlnirea cu el a fost cea mai haioasă.  Eram 110.000 spectatori pe „Rose Bowl”, în iunie 1994, la meciul SUA-România 0-1. Noi eram vreo 35 de români. La un moment dat, Dumnezeu aşa le rânduieşte pe toate şi mi-a apărut în faţă Vasile Danciu, soţia sa, Mărioara şi băiatul, Felix. Ei erau îmbrăcaţi cu toate accesoriile necesare pentru pentru un asemenea meci. Ne-a dovedit, tuturor, că sunt români adevăraţi. Mi-au propus să fac o poză cu ei mai ales că aveam pe cap o pălărie din Dallas la care era prinsă, de jur împrejur, o bentiţă cu tricolorul românesc. Vă relatez exact cuvintele lui, după ce am făcut poza: „Amu dacă ţi-o plăcea îi vinii la mine, la Las Vegas. Io  mi-s ardelean din Reteag, judeţul Bistriţa-Năsăud şi îs de 20 de ani în America”. Mi-a plăcut naturaleţea lui iar după ce ne-am cunoscut mai bine l-am vizitat în oraşul cazinourilor. Este unul din cei mai reprezentativi români din America. Are o afacere profitabilă (repară ustensile medicale de înaltă precizie), tratându-mă regeşte de câte ori i-am trecut pragul.

O formulă de succes relativ: 41/33/20

Pe timpul Tabloului din 41 de prim-secretari de judeţ, am cunoscut 33. Inclusiv pe Nicu Ceauşescu. Din cei 33, un număr de 20 au fost oameni de mare valoare. Dacă am avut ocazia să stau de vorbă cu ei, aceasta se datorează datorită firii mele vesele şi am dar şi pentru calitatea că pot să cânt „live”. Fără falsă modestie, sunt destul de informat şi documentat. Metaforic vorbind, vă zic că o întâlnire cu un prim-secretar pentru a primi o aprobare ca să-mi pot cumpăra un televizor color, era o nimica toată pentru mine.  Păstrând proporţiile, acum dacă eşti prieten cu mulţi oameni din sistem şi ai proasta inspiraţie să intri în combinaţie cu ei, de cele mai multe ori sfârşeşti la DNA. Dacă ar fi să trec în revistă oamenii are au condus poporul român aş zice că regele Carol I a fost o mână de fier, Carol al II-lea un afemeiat, Antonescu - un român adevărat, pe Gheorghe Gheorghiu-Dej îl iubea majoritatea românilor dar a făcut o seamă de nenorociri ce au culminat cu miile de condamnări politice, Ceauşescu a fost un element pozitiv într-un sistem totalitar negativ, Iliescu a fost un om de stânga, abil, tolerant şi care nu a fost deloc  lacom (aşa cum au fost cei de care s-a înconjurat), Constantinescu - un intelectual care nu s-a făcut înţeles de popor iar Băsescu - un comandant de  navă care nu se scufundă.

Credeţi că am ajuns printre cei 20 de arbitri din prima ligă pentru că am cărat  viţei la federaţie?

Există o legendă care spune că am ajuns printre cei 20 de arbitri din prima ligă pentru că am cărat  viţei la federaţie şi că m-a ajutat Cristian Țopescu,  pe care îl cunoşteam de foarte mult timp. Un unchi de-al meu fusese ordonanţă 5 ani de zile la Felix Țopescu, tatăl lui Cristi. Cristian Țopescu nu m-a ajutat. Întâlnirile cu familia Țopescu şi cu atâtea personalităţi din sistem m-au ajutat, mai târziu, enorm prin faptul că am ştiut să mă comport civilizat. Însuşi comportamentul între cele două sisteme pe care le-am prins diferă total. Pe timpul Tabloului, a trebuit să fiu smerit şi timid, de multe ori. Trebuia să suport pe mulţi a căror mutre nu-mi plăceau. Per total, ca şi construcţie a portretului meu, consider că mi-a prins bine. După căderea sistemului, a trebuit să-mi schimb atitudinea şi din băiatul ăla timid - de cele mai multe ori, ascultător şi dornic de cunoaştere, să încerc „să bag”  tupeu cu care, de multe ori, nici eu nu eram de acord. Dar, altfel, nu puteam să rezist. Și să exist...

Într-o ţară de hoţi, nici hoţii nu sunt în siguranţă...

Incredibil dar adevărat, după 1989 au ajuns în toate structurile puterii şi în toate domeniile de activitate numai oameni de mâna a treia. De 20 de ani, cuvintele corupţie şi hoţie sunt pe buzele tuturor. Pentru că, într-o ţară de hoţi, nici hoţii nu sunt în siguranţă. Pentru că doi îl fură pe unu (ca în Mioriţa...) şi cei mulţi pe cei doi. Le-aş recomanda tuturor celor care citesc acest interviu să răsfoiască cărţile „Psihologia poporului român” a lui Constantin Rădulescu-Motru, „Firea românilor” de Daniel Barbu precum şi cartea lui Drăghicescu. Citatul pe care vi l-am spus mai înainte l-a apreciat şi actorul Florin Călinescu, căruia i l-am zis de ziua lui, pe 29 aprilie. 

Când a fost mai bine în România?

Ce am constatat eu până la 58 de ani? Bunicul meu din partea mamei era zidar şi construia case. Bunicul meu din partea tatălui meu a fost cantor la Biserica din Petros, acolo unde oficiază celebrul preot Virgil Bolea. Cei doi bunici, împreună cu tata, mi-au marcat viaţa pentru că am luat ce-i mai bun de la ei. în minte că, tot la 12 ani, l-am întrebat pe bunicul meu din partea mamei când a fost mai bine în România? „Niciodată, a zis el, da parcă o ţâră în 1938”. El era născut în 1908, iar anul 1938 era considerat ca anul de vârf al economiei româneşti din perioada interbelică. Bunicul meu din partea tatălui, Danciu Petru, născut tot în 1908, ştia trei limbi străine (maghiara, rusa şi germana) şi mă punea să citesc din Biblie. Dar nu era mulţumit, că eu nu prea citeam corect. E cea mai grea carte şi foarte greu de înţeles, dacă nu ai o anumită pregătire.

 

Mâncam numai „produse dacice”: felul I - cartofi sau fasole, felul II - lapte.

Stăteam la masă 13 persoane iar bunicul meu ne supraveghea ca dl. Trandafir. Urma un ritual senzaţional. Prima dată, spuneam „Tatăl nostru” iar, în final, era la fel. El se rotea cu nuiaua în jurul mesei şi cum era unul indisciplinat, cum îl atingea. Deşi eu eram fiu de perceptor şi aveam apucături mai năzdrăvane, nu mişcam în front la masa bunicului. Mâncam „produse dacice”: felul I - cartofi sau fasole, felul II - lapte. Bunicul  mi-a zis că niciodată să nu fac greşeli de tipar că astea nu ţi le iartă nimeni. Greşelile de mână sunt admise fiind inerente. Tot el mi-a mai spus să nu întârzii niciodată, să nu mint (pentru el, minciuna era egal hoţie) şi să nu rămân şi să nu fiu dator nimănui. Ce importante sunt aceste percepte astăzi, când majoritatea românilor nu le respectă. Am cunoscut milioane de oameni (te referi şi la cei din tribunele stadioanelor?), 90% din cei pe care i-am cunoscut nu respectă aceste principii.

Angelo Niculescu mi-a atras atenţia: „Banii mulţi înseamnă năcaz!”

O altă caracteristică a noastră este lăcomia. Datorită faptului că, într-un sistem totalitar, am dus lipsă de produse capitaliste aproape toţi am devenit lacomi şi foarte  lacomi. Să vă dau un  exemplu: suntem şomeri, bişniţari, pensionari dar ne place să avem Mercedesuri, Audi, BMW-uri, cu toate că locuim într-o garsonieră inestetică şi maşinile respective nu ne reprezintă.  Dacă pe timpul Tabloului, premianţii mergeau la liceu, cei care nu prea învăţau (sau aveau condiţii mai modeste) făceau profesionala, astăzi, incredibil, dar adevărat, toţi fac şcoli superioare (facultate, masterate, doctorate) şi de cele mai multe ori n-au pregătirea unui om cu studii medii de pe vremea vechiului sistem. Ca o părere personală, am constat că oamenii, în majoritatea cazurilor, după ce termină aceste şcoli private nu mai vor sau nu au unde să lucreze. Cum economia este la pământ, mă întreb ce vor face în viitor. Eu nu sunt, la ora actuală, optimist. Pentru că experienţa vieţii m-a transformat dintr-un optimist incurabil într-un  pesimist fără leac.  Argumentele mele sunt următoarele: familia („cea mai importantă celulă a societăţii”)  scârţie în majoritatea cazurilor, iar românii înregistrează divorţuri fără număr. Chiar şi cei mai bogaţi, când ajung la atâtea divorţuri, lasă în urmă numai scandaluri şi o groază de bani. Mi-a zis Ion Dolănescu că după moartea lui, cei doi copii o să-şi dea în cap. Aşa e... De altfel, marele antrenor Angelo Niculescu care are acum 89 de ani şi cu care am rămas în relaţii foarte bune, îmi spunea, prin 1986, că „banii mulţi înseamnă năcaz”. Iar eu vreau să spun că, actualmente, dacă nu ai strictul necesar, năcazul e şi mai mare.

În România, la nivele înalte, când cineva te laudă, vrea să te cureţe!

Biserica e instituţia în care noi, românii, ar trebui să avem încredere. Este frecventată de cele mai multe ori de oameni năcăjiţi, foarte săraci iar majoritatea bogaţilor se roagă doar când au probleme medicale sau simt că  li se apropie sfârşitul. O bilă albă îi acord cumnatului meu, Creţu Petrache, preot paroh în Uricani, despre care, incredibil pentru zilele noastre, nimeni nu a zis o vorbă rea despre el. Eu sunt de principiu că în România, la nivele înalte, când cineva te laudă, vrea să te cureţe. Asta-i specific  Balcanilor... Preotul Petrache are o fată, Raluca, care a terminat medicina şi un băiat, Ciprian, care a terminat o facultate de turism. Cumnatul meu a fost propus pentru o funcţie înaltă la Bucureşti dar a refuzat-o pentru că vrea să termine noua biserică din Uricani.

Valea noastră cu 130.000 de locuitori are foarte mulţi tineri supradotaţi dar...

Școala. În vechiul sistem, majoritatea au făcut şcoli „pe corecte”, ajungând în structurile puterii şi beneficiind de gratuităţi. Mulţi din aceşti oameni au intrat şi în actualul sistem şi uită ce amărâţi au fost  iar  astăzi dau verdicte în detrimentul celor amărâţi. Chiar în Valea Jiului noi am avut personalităţi pe care le-am cunoscut personal. Îmi amintesc cu plăcere de ei, deşi au trecut în lumea celor drepţi: Otto Dan Surulescu, Otto Abraham, Carol Schreter, Petre Libardi sau de cei în viaţă (Mircea Pascu). Există un grup de tineri excepţionali care au părăsit ţara. Băiatul profesorului Tătaru, Raul, lucrează la New York, fiul fostului prim -secretar Clement Negruţ, lucrează la NASA, băiatul profesorului Georgescu e tot în America iar al profesorului Stoichiţoiu e în Canada. Deasemenea, băiatul mecanicului de locomotivă Popan, lucrează în Belgia. Deşi imaginea Văii Jiului e proastă, de nenumărate ori am zis că Valea noastră cu 130.000 de locuitori are foarte mulţi tineri supradotaţi care, din păcate, au părăsit ţara şi lucrează în afara ei. Lucru ce trebuie să ne dea de gândit... Despre armată ce să mai spun? Stagiul militar a fost desfiinţat iar actualul ministru al Apărării, Gabi Oprea, face eforturi majore să modernizeze mica noastră armată.

Exportul României de astăzi: fructe de pădure, marmeladă, melci şi iepuri...

Economia. Suntem aproape în colaps. Dacă s-ar face o situaţie statistică în oricare dintre judeţele ţării noastre să se vadă ce se produce în mod concret am observa, incredivil dar adevărat, aproape nimic. Dacă înainte am avut 10 miliarde de dolari datorii externe şi am făcut nouă ani eforturi uriaşe să le achităm, astăzi avem 86 de miliarde şi mă întreb cu ce reuşim să le achităm. De la apa grea şi diamantele  artificiale am ajuns să exportăm fructe de pădure, marmeladă, melci şi iepuri, într-un cuvânt doar produse dacice fără aditivi, pe care nu putem obţine preţurile necesare achitării acestor datorii. Singurul domeniu de activitate care ne-ar putea salva pe termen lung ar fi agricultura. Care, din păcate, e lăsată de izbelişte. Din cele 14 milioane hectare circa 10 milioane e teren arabil din care se lucrează doar 3. De altfel, Comunitatea Europeană asta şi vrea să facă cu noi: singura noastră sursă principală de export să rămână produsele noastre dacice fără aditivi, fără conservanţi şi fără colesterol.

O evidenţă: cei care sunt de stânga au apucături de dreapta

În media nu poţi să arăţi realitatea decât 60%. Dacă ai spune şi restul te-ar urî majoritatea oamenilor. Cred că, la ora actală, noi nu mai avem elite şi aşa-zisele elite din toate domeniile de activitate sunt manipulate politic. După părea mea, toate partidele politice de după 1989, au fost la fel. Cei care sunt de stânga au apucături de dreapta. Mulţi nici nu cunosc doctrina şi programul partidului din care fac parte. Îmbrăcaţi în Armani, parfumaţi cu Boss şi cu limuzine superluxoase. Când mulţimea vede un asemenea spectacol îşi iese din sărite. Am ajuns, iarăşi, la lăcomie - un cuvânt urât şi caracteristic celor care ajung la putere în ţara noastră. 

„Când m-am întors de la Paris, v-am găsit şi mai săraci şi mai proşti”

De altfel, eu cred că nr. 1 mondial dintre români, celebrul Constantin Brâncuşi din Gorj (mort în 1957, ca şi filosoful Motru) are un citat senzaţional: „Oamenii nu se înţeleg fiindcă rânduiala lor este făcută în formă de piramidă. Toţi se îngrămădesc să ajungă în vârf şi unul îl împinge pe celălalt ca să îi ia locul. Ar fi mult mai firesc ca rânduiala oamenilor să fie orizontală, asemenea firelor de grâu care se desfăşoară pe întinsul lanului şi primesc toate la fel şi bătaia vântului şi arşiţa soarelui şi ploaia şi lumina şi binecuvântarea cerului”.  Constantin Brâncuşi le-a mai sus oltenilor , metaforic, o chestie extraordinară: „Când am plecat la Paris, v-am lăsat săraci şi proşti, când m-am întors de la Paris, v-am găsit şi mai săraci şi mai proşti”. Tot el a zis că „la umbra marilor copaci nu creşte nimic”. Aşa că, atenţie...

O să fie, vreodată, ca la fotbal?

Vreau să spun că am cunoscut în România foarte mulţi oameni care muncesc de dimineţa până noaptea târziu. Oameni cu frica lui Dumnezeu, oameni ce dau de lucru la foarte mulţi. Iar eu, personal, pentru fiecare patron care  dă de lucru la cel puţin 10 oameni şi îşi plăteşte taxele şi impozitele la zi am toată stima. Aşa cum e Adrian Porumboiu de la Vaslui, Gh. Bosânceanu de la Farul, George Copos de la Rapid, Dumitru şi Sergiu Sachelariu din Bacău. La noi, am o părere foarte bună de Milu Părău. Am ajuns la concluzia că singura elită care se vede concret ce face pentru România este Mugur Isărescu. În rest toţi sunt alunecoşi. Cred că atunci când vom avea oameni foarte bine pregătiţi profesional în punctele cheie  o să fie ca la fotbal. Acolo, dacă antrenorul are la dispoziţie 30 de jucători şi îi selecţionează pe cei mai buni 11, câştigă meciul.  Altfel.... de la primul până la ultimul român, legea să fie sfântă pentru toţi. Deşi suntem în democraţie, celor 22 milioane de români trebuie să le fie frică de lege. Să ne fie frică de ea şi să o respectăm. Lumea trebuie să respecte legea aşa cum şi cei 22 de jucători când intră pe teren trebuie să respecte toate cele 17 articole din Regulament.

Un arbitru de margine poate deveni celebru doar dacă face o gafă monumentală.

Când eram  în staff-ul Vasluiului, am fost la Baku, în Azerbaidjan, unde m-am fotografiat la statuia lui Tocik Brahamov. El a fost arbitrul de margine care, în 1966, a validat un gol pentru Anglia în disputa cu RFG (3-2) deşi mingea nu trecuse linia porţii. Celebrul arbitru francez Vautrot a zis că un arbitru de margine poate deveni celebru doar dacă face o gafă monumentală. Tocik a „făcut-o” şi are statuie la Baku. Asta-i viaţa. După 44 de ani lucrurile au stat exact pe dos. Anglia a marcat un gol perfect valabil şi arbitrul de margine uruguay anul Mauricio Espinoza nu l-a văzut. Istoria s-a răzbunat după aproape o jumătate de secol.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.