|
.
29.07.2025, 15:15:41 | 0 comentarii | 535 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan. Podul lui Appel a fost dărâmat…
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
… dar numai pe jumătate. Nu apele pârâului Morii au făcut asta, ci moldovenii de la SC Demo Idil Construct Iași, firma de construcții care face toate lucrările care țin de Green Line. Cealaltă jumătate va avea aceeași soartă după ce partea nordică va fi pusă la punct. Încă de la început, în Vulcan realizarea proiectului Green Line a presupus repararea a trei poduri. Ulterior, după cum îmi amintesc, s-a renunțat la asta, pentru ca, apoi, problema reparării a două dintre ele să fie reactualizată. Așa s-a ajuns ca podul de peste pârâul Morii, aflat la intersecția străzilor Nicolae Titulescu, Decebal și Teodora Lucaciu, să fie primul care a intrat în acest experiment. Podul are mai bine de o sută de ani, fiindcă apare și în vederile cu Vulcanul de acum un secol. Era pe strada Regele Ferdinand, iar clădirea din apropierea lui, în care noi, ăștia mai vechi, o știam ca magazin de fero-chimice și de electronice, era, atunci, clădirea poștei. Denumirea de „podul lui Appel” e mai recentă. I s-a zis așa după ce cunoscutul doctor inginer, acum pensionar, a transformat în brutărie fostul magazin de solduri de pe marginea pârâului. La vechimea lui e clar că peste podul acesta au trecut, și-n sus, și-n jos, mii și mii de vehicule de tot felul. Mai ales, că, în vremurile acelea, strada din centrul vechi era singura care ducea la Lupeni sau Petroșani. Cu toate astea, aruncând o privire fugară la structura podului ai fi zis că măruntaiele lui n-ar fi afectate. Asta s-a spus și într-o recentă ședință de consiliu local în care a venit vorba de el. Numai că, luni, ing. Ștefan Munteanu, șef de șantier la Demo Idil, mi-a spus altceva. Pe interior, podul ascundea o mare suferință. Începuse, deja, să se degradeze. Ca atare, constructorii ieșeni au purces la înlăturarea „cangrenei”. Au fost excavat aproape un metru și s-au montat două rânduri de armătură de fier-beton noi. S-a turnat stratul de beton, după care va urma următorul material și, la sfârșit, stratul de asfalt. Întreaga operațiunea ar urma să fie terminată în această săptămână, după care se va proceda la fel cu celălalt sens de mers. Dacă îi va ajuta și vremea, constructorii speră că într-o săptămână și și un pic vor finaliza tot ce-i de făcut și se vor muta în Coroiești, la podul de peste pârâul Valea Lupșească. Cel din apropierea blocurilor „F” de la intrarea în oraș. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



