|
.
25.08.2025, 12:03:32 | 0 comentarii | 454 vizualizari
Moment istoric la Hunedoara
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
Municipiul Hunedoara se pregătește să trăiască un moment istoric. În perioada 12-13 septembrie, centrul orașului va deveni scena spectaculoasă a Campionatului Național de Super Rally. De-a lungul anilor, Super Rally a încântat fanii motorsportului în orașe precum București, Târgu Mureș, Craiova, Timișoara sau Alba Iulia, transformându-le bulevardele în circuite spectaculoase. Acum, pentru prima dată, competiția ajunge și la Hunedoara, orașul natal al lui Mihai Leu. „Sunt bucuroasă că putem continua această istorie. Etapa de la Hunedoara va fi ceva special”, a declarat Anna Leu, promotorul Campionatului Național de Super Rally Powered by Superbet. Traseul urban, amplasat chiar în inima orașului, va oferi publicului un spectacol de adrenalină și tehnică de pilotaj de cel mai înalt nivel, aducându-i pe spectatori mai aproape ca oricând de acțiunea motorsportului. Printre cei care și-au anunțat deja prezența se numără Vali Porcișteanu (Skoda Fabia Rally2), Leo Borlovan (monopost Funyo), Dragoș Savloschi (monopost Wolf), Radu Benea (Ferrari 488 Challenge) și Aurelian Andronache (monopost Wolf). Organizarea acestei etape la Hunedoara are o semnificație aparte: este împlinirea visului lui Mihai Leu, care și-a dorit dintotdeauna să vadă Super Rally-ul desfășurându-se acasă, printre hunedoreni. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Hunedoara, al domnului primar Dan Bobouțanu și al autorităților locale, acest eveniment devine astfel nu doar o competiție sportivă, ci și un omagiu emoționant adus unui campion care a inspirat generații și a dus numele României pe cele mai înalte culmi. Hunedoara va răsuna de motoare puternice, aplauze și emoție, într-un weekend în care sportul, pasiunea și memoria unui mare campion se vor împleti într-un mod unic. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



