|
.
01.09.2025, 15:25:46 | 0 comentarii | 380 vizualizari
Lucrări la podurile feroviare. Restricții în Defileul Jiului
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Șoferii care tranzitează Defileul Jiului trebuie să se înarmeze cu răbdare. Începând de luni, 1 septembrie, și până pe 11 septembrie, circulația rutieră pe Drumul Național 66 – E70 va fi restricționată în mai multe puncte, din cauza unor lucrări de mentenanță la podurile feroviare din zonă Sucursala Regională Căi Ferate Craiova a anunțat instituirea unor restricții temporare de circulație în județul Gorj, pe DN 66 – E70, în zona Defileului Jiului, una dintre cele mai circulate rute montane din sud-vestul țării. Circulația rutieră va fi închisă pe o bandă de circulație la următorii kilometri rutieri: km 93+950, km 97+075, km 112+260. De asemenea, se vor institui restricții de circulație pe jumătate de cale între kilometrii 93+900 – 94+000, 97+000 – 97+100, 112+200 – 112+300, tot în perioada 1 – 11 septembrie, între orele 10:00 și 15:00. Traficul va fi deviat alternativ pe banda rămasă liberă, sub supravegherea agenților de poliție rutieră și cu ajutorul semnalizării temporare instalate în zonă. Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte indicațiile și să circule cu prudență.” Măsurile sunt necesare pentru siguranța lucrătorilor feroviari și a participanților la trafic, în condițiile în care se vor executa lucrări de mentenanță la mai multe poduri feroviare din zona Defileului. Defileul Jiului rămâne o zonă spectaculoasă, dar dificilă din punct de vedere al traficului rutier. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



