|
.
22.09.2025, 12:00:01 | 0 comentarii | 584 vizualizari
Bilanț pozitiv pentru echipele dinVale, în Liga 3
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
O victorie, un egal și o înfrângere este bilanțul înregistrat de echipele din județul Hunedoara în ultima etapă disputată în Liga 3 de fotbal. Echipele performere ale rundei a IV-a au fost Jiul Petroșani și Minerul Lupeni, care evoluează în seria 6. Jiul a remizat, scor 1-1, pe terenul celor de la ACS Mediaș. În urma acestei remize, Jiul acumulează 8 puncte și își păstrează locul al treilea. Marți se joacă etapa intermediară, iar Jiul va juca, acasă, cu CSM Târgu Jiu. Echipa oltenilor este pe locul 6. În imediata apropiere a locurilor de play-off, pe locul cinci, cu 6 puncte, dar cu golaveraj mai bun, se află Minerul Lupeni. Trupa din Lupeni a câștigat, pe teren propriu, cu 3-0 (1-0), meciul cu Aro Câmpulung (locul 9, cu 4 puncte), prin reușitele lui Fabio Trip (45), Vlăduț Popa (49) și Kusi Pandrous (64) și dă semne clare de revenire. În etapa viitoare Jiul Petroșani va primi vizita celor de la CSM Târgu Jiu, iar Minerul Lupeni se va deplasa la Gilortul Târgu Cărbunești. Celelalte meciuri ale rundei sunt: Sibiu – Fărcășești, Păușești – Mediaș, Câmpulung – Bascov și Dăești – Vâlcea. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



