|
.
29.09.2025, 12:41:16 | 0 comentarii | 406 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Universitatea din Petroșani a dat startul noului an universitar 2025–2026
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Emoții, entuziasm și un nou început pentru studenții din Valea Jiului. Luni dimineață, Universitatea din Petroșani a deschis oficial anul universitar 2025–2026, în cadrul unei ceremonii festive organizate, ca în fiecare an, în Aula Magna. Evenimentul a adunat studenți, cadre didactice, reprezentanți ai administrației locale și parteneri academici, marcând startul unui nou capitol pentru întreaga comunitate universitară. Aula Magna a Universității din Petroșani a fost din nou plină. Ceremonia oficială de deschidere a adus împreună studenții tuturor ciclurilor de studii, bobocii anului I, profesorii, dar și invitați din administrația publică și mediul economic. Reprezentanții universității au transmis un mesaj de încredere pentru noul an, subliniind că provocările educaționale ale prezentului sunt întâmpinate cu proiecte inovatoare, deschidere internațională și colaborări valoroase cu instituții de profil. Dezvoltarea personală și profesională a studenților rămâne o prioritate. „Este un an universitar aparte, ca de fiecare dată, cu o serie mare de provocări. Le vedem la nivel național, provocări care ne dau și nouă direcții de abordare, atât a problemelor educaționale, cât și a celor de dezvoltare instituțională. Împreună cu colegii, cadrele didactice, personalul universității și, firește, studenții, sunt convins că vom depăși toate aceste bariere și, împreună, vom reuși să facem acțiuni de calitate, să-i pregătim pentru profesie și viață. Anul acesta avem peste 1.400 de studenți numai la licență și masterat, peste 400 de studenți la conversii profesionale și 35 de studenți la doctorat. Este un număr foarte bun, impresionant, iar faptul că am depășit cifra de anul trecut, într-un an în care au absolvit mai puțini elevi de liceu și au luat mai puțini bacalaureatul, arată totuși că Universitatea din Petroșani este căutată, de prestigiu, iar viitorii absolvenți, actualii studenți, sunt convinși că vor fi pregătiți pentru profesie și viață”, a spus rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin. „Am ales Universitatea din Petroșani pentru că este acasă și mai mulți prieteni au venit tot aici. Am intrat la management și sper ca, la final, să fiu pregătit pentru un business”, a spus un boboc. „Mi se pare foarte aproape, iar pentru mine asta contează mult și am auzit că au un program de studii foarte bun. Am intrat la Construcții, în cadrul Facultății de Mine. Eu am terminat arhitectura la liceu și am zis că este un profil interesant pentru mai departe”, a adăugat o studentă. Deschiderea anului universitar 2025–2026 a fost nu doar un moment festiv, ci și o reconfirmare a rolului esențial pe care Universitatea din Petroșani îl joacă în viața educațională și socială a Văii Jiului. Cu proiecte ambițioase și parteneriate solide, instituția își continuă misiunea de formare a noilor generații de specialiști. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



