|
.
07.10.2025, 16:26:24 | 0 comentarii | 407 vizualizari
Din 25 octombrie, elevii intră în vacanță
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Prima vacanță din acest an școlar va fi la sfârșitul lunii. Elevii vor încheia primul modul de cursuri pe 25 octombrie, și tot atunci au și o săptămână de liber. Înainte însă de vacanță, fiecare școală va organiza „Săptămâna altfel/ verde”, în funcție de cum au hotărât pe plan local. După aproape două luni de școală, elevii vor avea parte de prima pauză oficială din acest an școlar. Potrivit structurii publicate de Ministerul Educației, primul modul de cursuri se încheie vineri, 24 octombrie, iar vacanța de toamnă se va desfășura în perioada 25 octombrie – 2 noiembrie 2025. Decizia de a introduce o vacanță de toamnă generalizată pentru toți elevii a fost luată începând cu anul școlar 2022–2023, când s-a renunțat la sistemul clasic cu semestre și s-a trecut la organizarea anului în 5 module de învățare. După vacanță, cursurile vor fi reluate luni, 3 noiembrie, odată cu startul celui de-al doilea modul, care va dura până pe 19 decembrie, înaintea vacanței de iarnă. În paralel, școlile vor putea derula, programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde”. Acestea vor fi organizate în intervale de câte 5 zile lucrătoare, la alegerea fiecărei unități de învățământ. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



