|
.
15.10.2025, 13:25:24 | 0 comentarii | 316 vizualizari
Concluzia FRF
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
În cadrul Seminarului Internațional organizat de Federația Română de Fotbal (FRF) la Sesiuni de Bune Practici, modele de succes din România, o parte esențială a întâlnirii a constituit-o sesiunea dedicată prezentării de bune practici de către patru Asociații Județene de Fotbal din România. Astfel, Cristi Petrean, președinte AJF Hunedoara, a prezentat succesul în atragerea și implementarea fondurilor europene, în timp ce Cristi Petropulos, președinte AJF Alba a oferit idei inovatoare pentru competiții și creșterea engagement-ului la nivel local. Evenimentul s-a încheiat cu o recepție, urmată de meciul amical România – Republica Moldova, care a completat o zi dedicată prieteniei și colaborării fotbalistice. Întâlnirea de la Casa Fotbalului subliniază angajamentul ambelor federații de a lucra împreună pentru a asigura un viitor solid și performant pentru fotbalul românesc și cel moldovenesc, au consemnat cei de la FRF. „A fost o bucurie să împărtășesc experiența noastră cu reprezentanții fotbalului din Republica Moldova. AJF Hunedoara este prima asociație județeană lider de proiect într-o inițiativă cu finanțare europeană – un pas important pentru dezvoltarea fotbalului local și profesionalizarea administrației sportive”, a spus Cristian Petrean - președintele AJF Hunedoara. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



