28.10.2025,  10:27:19 | 0 comentarii | 328 vizualizari GALERIE:     FOTO    
A plouat cu goluri în Liga 4


de Loredana JUGLEA

A plouat cu goluri în etapa a noua din campionatul județean, la fotbal, unde s-au marcat 34 de goluri. În trei partide s-au impus gazdele, o partidă a fost a oaspeților și un joc s-a încheiat la egalitate.

Retezatul Hațeg a condus în deplasare pe Inter Petrila cu 2–0, dar două reușite ale petrilenilor în ultimele cinci minute i-au privat pe hațegani de două puncte.

„Un meci cu multe emoții la Petrila! Băieții noștri au condus cu 2-0, însă gazdele au reușit să egaleze pe final, în doar câteva minute. Chiar dacă victoria ne-a scăpat printre degete, echipa noastră a arătat determinare, organizare și dorință de luptă până la ultimul fluier. Felicitări băieților pentru atitudinea din teren și mulțumiri suporterilor care ne-au fost alături și în această deplasare! Urmează o nouă etapă, iar Retezatul Hațeg merge înainte cu aceeași ambiție și dorință de a aduce noi puncte acasă!”, au spus hațeganii.

Derbyul rundei s-a jucat la Brad, între două pretendente la play-off. S-a impus Aurul, care a condus cu scorul de 3-1. După acest rezultat, cele două echipe au făcut rocada în clasament, învingătorii urcând pe locul 4.

Într-un alt meci disputat sâmbătă, Gloria nu a avut milă de ocupanta ultimei poziții din clasament și i-a administrat 9 goluri echipei din Vulcan, care a înscris de doar două ori. A fost un succes cu care are toate șansele să rămână pe locul doi și după etapa viitoare.
Au mai fost alte două victorii la scor. Liderul Deva și-a continuat parcursul fără greșeală, trecând la Crăciunești de Șoimul Băița. Minerul Uricani a avut ceva de așteptat până s-a desprins decisiv în partida cu Simeria, 4–0, dar victoria este una meritată.

Runda următoare propune un derby de clasament între CSM Deva și Minerul Uricani.
Este meciul pe care nu vrei să-l ratezi!
CSM Deva primește vizita celor de la ACS Minerul Uricani în etapa a 10-a, un meci important din Liga 4 Hunedoara!
Partida are loc sâmbătă, 1 noiembrie, de la ora 13:00, pe Stadionul Cetate Deva.

„Echipa noastră este motivată să câștige și să mențină seria perfectă!
Vă așteptăm alături de noi! Trăiește emoțiile fotbalului și fii parte din victoria alb-albastră!”, au spus devenii.

Aurul Bradul merge la Simeria, Victoria Călan joacă acasă cu Vulcanul, iar Retezatul Hațeg joacă tot acasă cu Baița. Vecinele de clasament, Dacia Orăștie și Inter Petrila, au șansa să mai adune puncte din meciul lor direct.

Rezultate etapa 9

Inter Petrila – Retezatul Hațeg 2–2
Au marcat: C. Chirilă (85), Al. Diaconu (87) – Vl. Scorobete (21), M. Achim (73)

Aurul Brad – Victoria Călan 4–2
Au marcat: R. Matieș (5), I. Filipaș (20), Al. Pașca (42), M. Talpaș (77) – R. Stănculea (38), D. Sălășan (72)

Gloria Geoagiu – Mihai Viteazu Vulcan 9–2
Au marcat: R. Noja (11, 47, 57, 84), Cl. Marcu (30, 67), Al. Marcu (78), D. Șendroiu (80), A. Pojoni (90) – Ad. Krafft (49), Ov. Vamos (70)

Șoimul Băița – CSM Deva 2–7
Au marcat: D. Lăcătuș (8), O. Boroleanu (66) – Al. Petresc (18, 54), L. Herci (43), I. Tecsi (53, 61), C. Ciumașu (autogol 80), Al. Circov (89)

Minerul Uricani – CFR Simeria 4–0
Au marcat: S. Prem (39), A. Rus (65), Ov. Iepure (72, 90+2)

Dacia Orăștie a stat

Clasament Liga 4 Hunedoara

  1. CSM Deva – 8 – 8 – 0 – 0 – 46–4 – 24
  2. Gloria Geoagiu – 9 – 6 – 1 – 2 – 24–14 – 19
  3. Minerul Uricani – 8 – 5 – 2 – 1 – 16–7 – 17
  4. Aurul Brad – 8 – 3 – 4 – 1 – 21–9 – 13
  5. Victoria Călan – 8 – 4 – 0 – 4 – 18–13 – 12
  6. Retezatul Hațeg – 8 – 3 – 2 – 3 – 13–20 – 11
  7. Șoimul Băița – 8 – 2 – 2 – 4 – 12–19 – 8
  8. Inter Petrila – 9 – 2 – 2 – 5 – 12–28 – 8
  9. Dacia Orăștie – 8 – 2 – 1 – 5 – 8–22 – 7
  10. CFR Simeria – 8 – 2 – 0 – 6 – 10–19 – 6
  11. CSM Vulcan – 8 – 0 – 2 – 6 – 13–38 – 2

Program etapa 10

Sâmbătă, 1 noiembrie

Dacia Orăștie – Inter Petrila
Retezatul Hațeg – Șoimul Băița
CSM Deva – Minerul Uricani
CFR Simeria – Aurul Brad
Victoria Călan – Mihai Viteazu Vulcan
Gloria Geoagiu stă


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter