|
.
13.11.2025, 11:10:08 | 0 comentarii | 314 vizualizari
Fotbalul la 60 de ani!
Articole de acelasi autor
de Loredana JUGLEA
În Liga a V-a Hunedoara s-au jucat meciurile etapei a zecea, ultima din prima parte a campionatului, competiție care are două tururi și două retururi. Runda a avut puține goluri, nouă în total. Meciul cu cel mai mic scor a fost Zarandu Crișcior – Real Sântandrei, 1-0 pentru gazde. La Sântandrei a evoluat un fotbalist de 51 de ani, iar la Crișcior au jucat mai mulți jucători trecuți de 40 de ani și chiar un fotbalist de 60 de ani, alături de fiul lui. Fotbalul la 60 de ani se joacă din pasiune. În alt meci, Ponorul Vața a remizat acasă, scor 1-1, cu Unirea General Berthelot. Într-un derby din Țara Hațegului, liderul, Narcisa Sălașu de Sus, a câștigat cu 2-1 pe terenul echipei Măgura Pui. Oaspeții au condus la pauză prin golul lui Ionuț Torkos și au dublat avantajul prin reușita lui Cristian Sălășan. În clasament conduce Narcisa Sălașu de Sus, cu 25 de puncte. Zarandu Crișcior și Măgura Pui au două meciuri mai puțin disputate, partidele directe din runda de debut de la Pui și din etapa a VI-a de la Crișcior. Dacă nu apar modificări, aceste jocuri vor avea loc în cursul acestei luni. Returul din Liga a V-a se va disputa în primăvară, data exactă urmând să fie stabilită. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



