18.12.2025,  13:04:02 | 0 comentarii | 728 vizualizari
Vulcan. Semn de întrebare


de Gheorghe OLTEANU

De-a lungul timpului, profesia mi-a oferit posibilitatea să fiu pe fază și, astfel, să aud și să văd multe chestii. Erau anii nouăzeci, în care lumea era avidă de senzațional, în care nu exista mediu online, iar presa era singura care putea să i-l ofere publicului. Și, trebuie spus, săptămânalul „Unda de Șoc” nu făcea excepție de a asta. Îl furniza la greu.

Am fost

în locuri în care polițiștii cercetau cazuri de suicid sau de moarte suspectă, am participat la exhumări la care medici legiști, asistați de procurori, au prelevat de organe umane, pentru a analiza cauza morții cuiva. Sau, împreună cu alți colegi de breaslă, am așteptat ore-n șir, ca polițiștii să iasă din locuințe cu persoane suspecte. Au fost multe situații de acest fel și pe care, sincer, mi-ar lua ceva timp, ca să mi le amintesc.

Ca atare,

nu a fost nimic nelalocul lui că, zilele trecute, privirile mi-au fost atrase de trei tineri polițiști de la biroul Investigații Criminale al Poliției Vulcan care făceau cercetări pe locul unei foste case situate de pe strada  Nicolae Titulescu, la intersecția acesteia cu Preparației. Scoseseră dintr-un pachet și fotografiau ceva ce s-a dovedit a fi cadavrul unei pisici. Apoi, interesant, a urmat un alt pachet. Înăuntru… tot hoitul unei feline mici. Plin de viermi și mirosind îngrozitor.

L-au cercetat

atent și pe acesta, au făcut poze, dar nu era ceea ce căutau. Firește că nu mi-au zis ce sau cum anume au ajuns aici cu investigațiile. Mi-am dat seama că, în nici un caz, nu căutaseră animale moarte. Cu zeci și zeci de ani în urmă, pe locul acesta era o casă veche care fusese dărâmată, iar proprietarii hotărâseră să construiască o alta, ceva în stil maramureșean, din câte țin minte. Nu au mai reușit s-o facă, așa că locul a rămas de izbeliște. Pivnița ei a devenit repede culcușul câtorva homeless-i din oraș. Nu mai știu ce s-a mai întâmplat cu ei, dar parcă unul dintre ei a fost găsit înghețat. Asta a fost demult de tot, așa că e posibil ca, și acum, investigatorii să fi cercetat tot ceva legat o moarte suspectă. Că doar nu umblau după pisici moarte. Dar de ce, oare, acestea au fost lăsate „ambalate” cu grijă în cutii de carton?!


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter