07.11.2011, 20:33:24 | 0 comentarii | 1213 vizualizari
Trasee / Adăpost la stâna Scorota Seacă
![]() Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Mergând pe DN 66A (drumul lui Băsescu), trecem de Câmpul Mielului şi, după 700-800 de metri, ajungem la un pod nou, ce trece peste Jiul de Vest, care intră în inima muntelui, pe Valea Scorota Seacă. După aproape o oră de mers pe schiuri de tură, se ajunge la singura stână construită după normele europene din Valea Jiului, stâna Scorota Seacă. Aceasta este înconjurată de nămeţii ce au pus stăpânire pe tot Retezatul. Stâna, aflată la liziera pădurii, poate adăposti în condiţii optime turiştii rătăciţi sau epuizaţi între pereţii călduroşi, construiţi prin bunăvoinţa Violetei Mojoatcă, preşedintele Composesoratului Câmpu lui Neag. Stâna nu este închisă, iar oricine se poate adăposti de vreme rea înăuntru. De pe pridvorul stânei se poate vedea creasta Oslea, din munţii Vâlcan, iar din spatele ei se pot vedea vârfurile Drăguşanu şi Scorota, dar şi poteca ce duce pe creasta Piule prin Șaua Iepii. O plapumă virgină de nea, neatinsă de piciorul omului, se aşterne în golul alpin. Este, totuşi, destul de periculoasă, acum, în zilele cu oscilaţii termice unde ştim că schiul de tură în această zonă este la el acasă. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|