|
.
26.02.2026, 15:14:14 | 0 comentarii | 300 vizualizari
Gara Simeria. Cetățeni pakistanezi frauduloși
Articole de acelasi autor
de Andreea JURCA
Doi cetățeni pakistanezi au fost depistați azi-noapte în stația CFR Simeria, într-un tren internațional care circula pe relația București – Timișoara. Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat cei doi bărbați în trenul IRN 346, în jurul orei 00:01. În urma verificărilor, s-a constatat că aceștia nu dețineau documente de identitate asupra lor. După interogarea bazelor de date, polițiștii au stabilit că cei doi au intrat fraudulos pe teritoriul României, fiind încălcate prevederile art. 262 din Codul Penal privind trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii menționate, iar ulterior au fost predați Biroului pentru Imigrări Hunedoara, în vederea dispunerii măsurilor legale. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



