|
.
09.03.2026, 11:37:55 | 0 comentarii | 796 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Uricani. Un proiect de 37 de milioane de lei pentru turism
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Transformare spectaculoasă la Uricani! O fostă haldă de steril de peste 12 hectare va deveni cel mai mare și mai modern camping turistic din România. Primăria a bătut palma pentru o finanțare europeană record de peste 7 milioane de euro, prin Programul Tranziție Justă. Proiectul de la Poiana Mare nu este doar un simplu loc de popas, ci un complex uriaș cu amfiteatru, terenuri de sport și parc de aventură, menit să transforme definitiv fața turistică a Văii Jiului. Administrația locală din Uricani a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de regenerare a fostei halde de steril de la Poiana Mare. Investiția, în valoare totală de 37.384.989 lei, este susținută în proporție de 98% prin Programul Tranziție Justă. Planul de modernizare vizează o suprafață de peste 122.000 de metri pătrați, unde va fi construit un camping modern, dotat cu infrastructură completă pentru rulote și corturi. Pe lângă spațiile de campare, proiectul include: infrastructură sportive, terenuri de tenis, badminton, minigolf și un skatepark. Agrement, un parc de aventură, piste de biciclete pe malul Jiului și un amfiteatru în aer liber cu o capacitate de 3.000 de locuri; dar si un parc fotovoltaic propriu pentru iluminat și energie, alături de rețele noi de apă și canalizare. Autoritățile locale mizează pe acest proiect pentru a valorifica statutul de stațiune turistică al orașului Uricani. Investiția vine în completarea altor proiecte finalizate recent, precum parcul de picnic de la Valea de Brazi și modernizarea falezei Jiului. Odată finalizat, complexul de la Poiana Mare va funcționa ca un centru de recreere atât pentru turiștii aflați în tranzit spre Retezat, cât și pentru comunitatea locală, oferind spații pentru evenimente culturale și activități sportive. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



