29.10.2011,  12:09:55 | 0 comentarii | 640 vizualizari
Primul colegiu naţional din Vale are şi / Prima clasă de engleză intensiv
de Alina PIPAN

Fostul Liceu Teoretic Mihai Eminescu porneşte anul şcolar cu două proiecte de natură educaţională de anvergură. Primul despre care am relatat şi în ediţia ZVJ de ieri, şi cel mai important, este obţinerea unei noi titulaturi şi implicit a unui nou statut. Cel de Colegiu Naţional. O ambiţie a regretatului director Mircea Muntean, care nu a putut să-şi îndeplinească acest proiect pentru că nu avea structura de clase care se impune. Odată cu restructurarea sistemului de învăţământ demarată de IȘJ Hunedoara acest lucru a fost posibil. Ieri a fost emis acest ordin de către Ministerul Educaţiei. Totodată, colegiul inaugurează prima clasă de a V-a de predare intensiv engleză. Un proiect nou pentru Valea Jiului, dar care a convins mulţi părinţi din Petroşani.

„S-a format deja o clasă completă de 30 de elevi pentru intensiv - engleză. Erau şi mai multe cereri  de înscriere pentru această clasă. Dacă ne străduiam puţin puteam concepe două clase de acest fel”, declară directorul Gilberrt Danciu.

Ieri, când am călcat în sediul colegiului, lucrările de amenajare erau în toi. În fiecare an se zugrăvesc clasele în care vor intra bobocii de a IX-a. Astfel că, o dată la patru ani, fiecare sală de clasă este reamenajată. Din această toamnă, structura colegiului va fi formată strict din fosta Avram Stanca şi fostul liceu teoretic. Școala Generală Nr. 2 intră sub tutela administrativă a Grupului Școlar Dimitrie Leonida.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter