|
.
23.04.2026, 21:55:22 | 0 comentarii | 282 vizualizari
UPET. Experți din Europa
Articole de acelasi autor
de Ziarul Vaii Jiului
Fostele cariere nu mai sunt privite ca niște zone abandonate, ci ca adevărate resurse pentru energia viitorului. Universitatea din Petroșani găzduiește zilele acestea o întâlnire între experți din patru țări europene, care caută soluții pentru a transforma carierele închise în rezervoare de energie verde. Proiectele, finanțate prin programele Horizon, pun Valea Jiului pe harta cercetării de elită. Timp de trei zile, peste 30 de specialiști din Polonia, Cehia, Grecia și România analizează viitorul zonelor miniere. Primul proiect, numit MIDSAFE, se concentrează pe siguranță: cum monitorizăm solul și apa pentru ca fostele mine să nu reprezinte un risc pentru populație. Coordonatorul polonez al proiectului explică miza acestui demers. „Ideea proiectului este să pregătim aceste zone în siguranță pentru dezvoltarea lor viitoare, într-un mod care să fie benefic pentru societate, pentru municipalități și pentru natură. Suntem la jumătatea drumului și totul decurge foarte bine. Așteptăm cu nerăbdare finalul pentru a arăta efectele concrete ale acestui proiect”, a declarat Adam Bajcar, coordonator principal Poltegor, Polonia. Cercetătorii din Petroșani sunt responsabili cu monitorizarea tehnică a parametrilor de teren. Însă discuțiile nu se opresc la siguranță. Atenția se mută pe proiectul GrEnMine, care propune o idee revoluționară: folosirea fostelor cariere pentru stocarea energiei. „Ne aflăm deja la al 4-lea sau al 5-lea proiect desfășurat în cadrul programului Horizon. Am început cu MinD-Safe, iar mâine vom desfășura o serie de acțiuni legate de proiectul GreenMind, care se referă la stocarea energiei utilizând infrastructura carierelor active sau a celor deja închise. Vineri, împreună cu toți participanții, vom face o vizită de lucru la Complexul Energetic Oltenia pentru a vedea acolo studiile de caz pe care le-am propus”, a explicat Maria Lazăr- prorector Universitatea din Petroșani. Teoria va fi pusă în practică vineri, când întreaga delegație de experți va merge pe teren, în județul Gorj. Acolo, la Complexul Energetic Oltenia, vor fi analizate studiile de caz care ar putea transforma radical modul în care folosim peisajul post-industrial. Prin aceste parteneriate tradiționale, Universitatea din Petroșani demonstrează că are expertiza necesară pentru a transforma provocările ecologice în oportunități economice. Dacă proiectele vor avea succes, fostele mine ar putea deveni pilonii unei rețele de energie curată pentru întreaga regiune. Reamintim că în energeticienii olteni au recurs la gesturi protestare extreme, cum ar fi greva foamei, pentru a se menține capacitățile energetice din zonă, care sunt închise cu un cinism feroce de Bolojan, premierul pe făraș, azi-mâine de sinistră amintire pentru România și români. Aceeași situație e întâlnită și în Valea Jiului, numai că aici minerii nu protestează, ci doar se face, sindicatul și parlamentarii mimând doar protestele la adresa închiderii minelor. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



