04.06.2026,  14:40:19 | 0 comentarii | 1049 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Uricani. Schimbarea la față a parcurilor


de Gheorghe OLTEANU

Locuitorii orașului au aflat, încă de anul trecut, despre proiectul de regenerare a spațiilor publice din localitate în valoare de douăzeci și cinci de milioane de lei și care este în plină desfășurare. M-aș mira sincer dacă ar mai fi cineva care să nu fi aflat despre asta.

Pe lângă

lucrările care vizează modernizarea infrastructurii stradale, se vor efectua transformări majore la parcul din vecinătatea Casei de Cultură Uricani, la cel de la Școala Gimnazială nr. 2, „Parcul Europa”, și la parcul central, cel de la poalele dealului pe care se află catedrala. La cel ultim menționat constructorii efectuau finisări în zilele de dinainte sărbătorii Înălțarea Domnului. A fost montată instalația automate de udare a spațiilor verzi, s-a refăcut infrastructură și au fost amplasate locurile de joacă pentru copii. Este o transformare uimitoare față de ce era aici în urmă cu câteva luni.

Se lucrează

și la parcul din apropierea casei de cultură și, de puțină vreme, constructorii de la Zona D au început treaba și pe faleza de pe malul stâng al Jiului de Vest. Aceasta arăta super și înainte, așadar încercați să vă închipuiți cum va fi după finalizarea proiectului de regenerare urbană. Dănuț Buhăescu explică rămânerile în urmă la lucrări prin aceea că, la noi, anotimpul rece durând mai mult,  în zilele de iarnă nu s-au putut face prea multe dintre lucrările programate. Totuși, a adăugat primarul, constructorii fac eforturi vizibile pentru a recupera întârzierea.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter